Radio Poema

miercuri, 4 noiembrie 2015

Cela Serghi

   

   Cella Serghi s-a îndrăgostit de scriitorul Camil Petrescu când avea doar 18 ani. Ea era o tânără blondă şi frumoasă, el era un bărbat scund şi surd. Iubirea Cellei pentru Camil Petrescu nu şi-a găsit împlinirea. „Niciodată nu va şti omul ăsta cât rău mi-a făcut. Am rămas cu un dor. Cum să-ţi explic? Neliniştea mea...”. Sunt vorbele triste ale Cellei Serghi, femeia pentru care cuvintele dor,  nelinişte şi iubire au fost sinonime toată viaţa cu numele scriitorului Camil Petrescu.   
  
  Povestea de dragoste dintre Cella Serghi şi Camil Petrescu nu a fost una fericită. Cei doi au trăit o iubire neîmplinită pentru că scriitorul, dintr-un motiv secret, numai de el ştiut, nu a vrut să dea curs sentimentelor pe care le avea faţă de femeia îndrăgostită iremediabil de el. Neîmplinirea în amor, în cazul Cellei Serghi, a fost transformată în talent şi, de pe urma poveştii nefericite de dragoste, au luat naştere capodopere literare.  
   
  S-au cunoscut în 1927 la Ştrandul Kiseleff din Bucureşti. Ea era o tânără frumoasă, blondă, care abia terminase liceul şi se pregătea să îmbrăţişeze o carieră în drept. El era un scriitor scund şi surd. Pentru Cella a fost dragoste la prima vedere, aşa cum avea să mărturisească în cartea sa de memorii "Pe firul de păianjen al memoriei”.    ”Nu era înalt, şi asta îl supăra poate tot atît de mult cît şi surzenia. Avea un mers sacadat. Umerii înţepeniţi, ochii apropiaţi, atenţi, vrînd parcă să audă cu ei şi protestînd permanent, vehement, împotriva a tot ce se întîmplă în jurul lui, în ţară, în lume", îl descrie Cella pe scriitorul de care s-a îndrăgostit.   Camil Petrescu nu i-a acordat tinerei prea mare atenţie, după prima întâlnire. S-au revăzut un an mai târziu în acelaşi loc. Cella devenise studentă la Drept şi se căsătorise cu inginerul Alfino Seni. Pe Camil Petrescu îl impresionează mai degrabă soţul tinerei, inginerul de la care putea să afle explicaţiile tehnice de care avea nevoie pentru cartea aflată în lucru. Cella, însă, se îndrăgosteşte iremediabil de scriitor. "Pe el, totul îl interesa. Pe mine, doar el", aminteşte autoarea în memorii.

   În anii care au urmat, tânăra îndrăgostită face tot posibilul să ajungă în preajma bărbatului iubit. Devine sfătuitoarea lui Camil Petrescu, intră în cercul lui de prieteni, frecventează aceleaşi locuri. Totul pentru a fi alături de cel despre care scria: „Ne întâlneam la curse, la teatru, la cinematograf, cînd erau premiere cu actriţe elegante şi actori de renume, şi chiar la noi acasă, unde accepta să joace nesfîrşite partide de table cu soţul meu, ca să fie aproape de mine. Dar mie nu-mi ajungea. Aş fi vrut ca acest bărbat să închidă deodată cutia de table cu un zgomot care să dărîme zidurile şi să-i spună: «Aşa nu se mai poate! Vreau să fie a mea, nevasta mea!». Dacă nu e în stare de un gest definitiv, hotărît, înseamnă că nu mă iubeşte! Şi totuşi de cîte ori rămîneam singuri o clipă, se apropia de mine şi cu o tandreţe intensă, răscolitoare, îmi şoptea: «Moft!».
  
   Camil Petrescu o alinta pe tânăra care-l iubea cu ardoare cu porecla de ”Moft”. I se adresa Cellei cu ”Moft năzdrăvan” sau” Moft solipsist”. Bileţele trimise tinerei au tonul unui bărbat amorezat, însă relaţia nu a evoluat într-o iubire împlinită. După evocările de mai târziu, pentru Cella scriitorul pare să fi rămas un permanent mister nedesluşit. Dacă a iubit-o sau nu, sunt întrebările la care autoarea ”Pânzei de păianjen” nu a găsit răspuns.   "Camil mă privea uneori ca de pe alt tărîm, alteori parcă era gata să mă îmbrăţişeze. Într-o clipă mă tachina, începea să se joace cu mine, să mă chinuie şi să mă descompună ca pe o jucărie, ca să-mi cunoască toate rotiţele, să fie ale lui. Dar el, nu al lor, nu al meu, el al nimănui. Nici măcar nu se teme, nu se apără. E sigur de el, sigur şi uşor ironic. Sigur şi puţin trist. Ca un om în faţa unei vitrine, admirînd o bijuterie care-l fascinează. Ar vrea s-o aibă, dar ştie bine că asta nu se poate. Îl desparte o vitrină, adică o lume. E durere şi furie în privirea lui. E şi ceva îmbietor şi bun. Va pleca din faţa vitrinei cu o uşoară nostalgie. Are alte treburi, alte socoteli. Lumea e mare. Nu-i cît vitrina. Dar pentru mine pămîntul s-a micşorat. E atît cît îl înconjoară pe el. Lumea e toată el”, rememorează Cella Serghi în memorii.  
   
  Tânăra a visat să fie soţia lui Camil Petrescu, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Pentru scriitor, Cella era prea inteligentă şi nu corespundea portretului de nevastă ideală pentru un om de litere care credea că "Pentru un scriitor nimic nu-i mai periculos decît să te însori cu o femeie inteligentă". Cella a divorţat de inginer, chiar dacă îi era clar că nu va deveni soţia celui pe care  îl iubea. S-a dedicat actului creaţiei şi şi-a transformat iubirea neîmplinită în talent literar.   
   
   A scris romanul "Pînză de păianjen" şi primul cititor al manuscrisului a fost chiar Camil Petrescu. "Am cetit pînă acum la ora două romanul scris la maşină al Cellei S. E de o bogăţie faptică, de o sensibilitate, de o autenticitate care depăşeşte cu mult tot ce aşteptam anul acesta de la ea... E totuşi mediocru prin incultura ei, e plin de gafe dintre care una singură (dintre sute şi sute) ar îngropa o carte... Totuşi e un material care, uşor prelucrat (pentru mine ar fi fost uşor dacă aş avea timp), ar da o carte de mare succes", scria Camil Petrescu în "Note zilnice".   
   
  Scriitoarea a recunoscut că îi datorează primul roman lui Camil Petrescu. În dedicaţia cărţii dăruite celui care a inspirat-o, scriitoarea a notat: "Lui Camil Petrescu, pentru că m-a învăţat că scrisul înseamnă muncă, muncă grea, amară, disperată, pentru că m-a învăţat ce înseamnă conştiinciozitatea în scris, prin exemplul cărţilor sale. M-a învăţat să ocolesc ce-i facil, să caut întotdeauna calea cea mai grea. M-a îndemnat zi de zi să scriu cartea asta, să renunţ la tot ce era în afara ei, să fiu disciplinată şi răbdătoare, muncitoare. Îi datorez tot. Fiindcă fără ce m-a învăţat el, însuşirile mele s-ar fi risipit şi această carte n-ar fi existat". 
   
  Chiar dacă relaţia de iubire dintre cei doi nu s-a împlinit niciodată, prietenia a durat. Scriitorul a continuat să fie pentru Cella Serghi un sfetnic în ceea ce priveşte tainele scrierii. La rândul ei, Cella l-a ajutat să descrie toaletele personajelor feminine din „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”. „Eram aşa cum îşi dorea, mereu aproape de el. Îi dădeam sugestii pentru rochiile pe care urma să le poarte eroina din «Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război», romanul la care adăuga mereu amănunte şi chiar pagini şi capitole întregi. Dar ar trebui să ştiu cum e eroina, Camil. «Cînd avea optsprezece ani semăna cu dumneata. Pe urmă s-a schimbat. Să rămîi cum eşti acum!»“, scria Cella Serghi în memorii. 

    Cariera literară a Cellei, izvorâtă din dragostea neîmplinită pentru Camil Petrescu, a mers mai departe. A scris romanele "Această dulce povară, tinereţea", "Mirona" şi memoriile "Pe firul de păianjen al memoriei". Camil Petrescu a murit în 1957. Cella Serghi i-a supravieţuit încă 35 de ani. S-a stins din viaţă pe 19 septembrie 1992 la Bucureşti.


sursa:adevarul.ro

6 comentarii:

Clara Iubire spunea...

Foarte interesant articolul! Felicitari!

Boroianu Gabriela Mimi spunea...

Foarte , foarte interesant! Mulțumesc draga mea!

Boroianu Gabriela Mimi spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Adina Speranta spunea...

Este o poveste fascinanta a unei scriitoare pe care eu iubesc :)
Multumesc , Clara !

Adina Speranta spunea...

Multumesc ,Gabriela ! Te imbratisez cu drag!

Steliana Popescu spunea...

Nu te incumeta sa stai in preajma unui titan , pentru ca te va intuneca , te va acoperi cu umbra lui si, cu timpul te va anihila si te va tintui in medicritate ...