Blogurile mele

Ascultă Radio Poema

marți, 10 noiembrie 2015

De vorbă cu marea ...



  Sunt în faţa mării. Tălpile îmi  sunt calde de la nisipul fierbinte pe care îl simt ca pe o mângâiere.
Mă aşez pe nisip, pregătită să-mi las gândurile să zboare peste imensitatea mării. E albastră , acel albastru deschis al cerului senin. Nu sunt valuri deloc, însă, în adânc, marea trăieşte. Razele soarelui sclipesc, reflectate în luciul apei....de parcă mii de nestemate plutitoare  s-au adunat pentru a-mi încânta privirea.

   Mă las cuprinsă de vraja ei. Ştiu că e acolo dintotdeauna, a văzut, a luat parte la multe şi a rămas la fel, tăcută, părtaşă la trecerea timpului. Îmi dau intalnire cu MINE. Mă privesc...şi privesc marea. Un sentiment de apartenenţă mă copleşeşte. Sunt la fel ca ea , tăcută, lină ... la suprafaţă. Dar, în interior, este un zbucium continuu. Trăiri, sentimente, regrete, căutări . Mă las purtată de valurile gândurilor, spre nesfârşit, la nesfărşit. O liniste profundă  mă  cuprinde în îmbrăţişarea ei....Sunt acolo, cu marea şi lumea din jur a dispărut în încremenirea acestei clipe. Privirele mele se plimbă , căutând  malul celalalt. Nu se vede. O liniste primordială mă înconjoară, îmi coboară în suflet, mă alină şi-mi dă putere. Puterea Mării de a rămâne la fel chiar dacă timpul trece , de a înfrunta furtuni , de a se răzvrăti,  de a reveni la calm. E o senzaţie de autocunoaştere, mă descopăr, mă înţeleg, mă împac cu mine. Şi  eu am înfruntat furtuni care m-au răscolit până în adâncuri, am învăţat să ascund ravagiile provocate şi la suprafaţă să fiu calmă , liniştită. La fel ca Marea.
   E greu să mă desprind din magia momentului .Sunt pe o plajă oarecare , privesc valurile, sunt doar eu şi visul meu, lumea mea în care îmi place să călătoresc.

    Totuşi, trebuie să mă întorc la realitate. Imi iau rămas bun  de la aceasta infinitate azurie, acum complicea mea. Mă ridic despărţindu-mă  de mare. de mine...Pe nisip sunt urmele paşilor mei. Alături altele, multe..În jur sunt oameni , freamăt , murmur, viaţa reală.
    Mă îndepărtez , cu un zâmbet ascuns. Eu am trăit momentul meu şi  mă întorc să-mi dansez viaţa.

Adina V ...2013 

7 comentarii:

  1. Ce suflet curat ai draga Adina. Cata sensibilitate se revarsa prin aceste ganduri ce-ti impanzeau mintea cand te aflai fata in fata cu tine. Te citesc cu mare drag.
    Salutari cordiale,
    Anita.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti multumesc , Anita ! E prima mea incercare si ma bucur ca iti place .
      Cu mult drag !

      Ștergere
  2. Nu stiam ca scrii atat de frumos in proza!.Imi place cum comunici cu Adina,continua pentru noi si pentru tine si nu uita de poezie!.Cu stima si respect,Grig.

    RăspundețiȘtergere
  3. Cînd am fost la şcoală ... cam printr-a 5 sau a 6 ... ne spuneau profesorii ca să ne luăm un minut sau două şi să ne uităm cît mai departe în orizon. Să căutăm un loc de unde se poate vedea cît mai departe, de preferat ar fi pe malul mării, dar cum nu avem posibilitatea, căutăm aici la noi un loc cît mai bun. Noi eram pe la etajul unu sau doi aşa că puteam să găsim mai uşor orizontul.
    Ne spuneau profesorii că odihneşte sistemul nervos.
    Eu pe cînd mergeam la mare şi mă uitam în depărtare ... des aveam simţămîntul că sunt aşa de neînsemnat în acestă lume atît de imensă. Creierul nu este aşa de perturbat de evenimente vizuale ... orizontul fiind peste tot prin prejur .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Intotdeauna sa ne daruim un moment de liniste interioara, de cautare a eului ...de intelegere a propriei persoane, de acceptare a vietii...Ne va da forta de a continua !:)
      Multumesc,Daniel !

      Ștergere
  4. Frumos, asa , ca un vis...

    RăspundețiȘtergere

Mulțumesc pentru popas.