Radio Poema

duminică, 12 noiembrie 2017

Pe vârf de munte



M-am încarnat într-o căpriță de munte ca să fiu la înălțime. De ce? Pentru că așa am poftă, vreau să mă apropii de cer, de liniște, de pacea aceea interioară pe care o cunoști când ai sufletul împăcat și ești numai cu tine însuți. Un moment de respiro pe care mi-l permit câteodată doar pentru a mă umple de energie. E greu să ajungi acolo sus? Nuu...e mai greu să fii jos, printre zgomote care îți sfâșie auzul, printre priviri care alunecă peste tine, printre voci care vor să se audă pe ele, nu transmit nimic, dar vorbesc, vorbesc...E așa de greu să îndeplinești ritualul cotidian, încât a urca niște stânci devine o joacă.
Ce liniște! Am uitat de facturi, de corvoada obligațiilor mărunte de acasă, de la serviciu...Dă-l naibii de android, nu face decât să îmi distragă atenția de la munții acoperiți de norii aceia pufoși, de la aerul acesta atât de curat, de la seninătatea pe care o simt că se instalează în sufletul meu. Ah, și vreau să găsesc o floare de colț, acea floare rară pe care am primit-o de la un cioban, cândva, pe un vărf de munte. S-a rugat de mine s-o cumpăr, să-i dau bani să își ia ceva de băut. Mi s-a părut că floarea aceea gingasă plânge, nu atât din cauză că fusese ruptă din mediul ei, ci pentru că devenise obiectul unei tranzacții. O bere în schimbul ei...I-am dat bani și am refuzat să iau floarea, i-am zis că nu cumpăr ceva atât de rar pentru care nu se poate stabili un preț.. A venit după mine, poate dintr-un sentiment de corectitudine, insistând s-o iau...și m-am gândit că poate îi va fi mai bine la mine, decât la cineva care ar arunca-o după câteva zile. O am și acum...
Ce senin este aici! Te simți stăpânul lumii, dar e o iluzie. Ești doar stăpânul tău, numai că, jos, uităm asta. Ne lăsăm înfrânți de probleme, de gânduri...cărora, realizez acum, noi le dăm o însemnătate prea mare. Dacă ceva nu pot schimba, de ce mi-aș pierde timpul și energia încercând imposibilul?
Ce frumos e aici! Un colț de stâncă, cerul și eu. Și sinele meu.
Vin aici pentru că am poftă să mă rup de tot. Nu..Pentru că pot.

Adina V.

2 comentarii:

Ioan Grigoras spunea...

Frumos!.Departe de lumea dezlantuita!!!

Adina Speranța spunea...

Daaa :)
Apoi, dupa acest moment de respiro, înapoi în vâltoare :)))
Cu drag, Ioan!
Mulțumesc!