Blogurile mele

Ascultă Radio Poema

sâmbătă, 9 decembrie 2017

Apocalipsa virtuală


În viitor, copiii vor purta în loc de biberon, smartphone-ul la găt. Primele cuvinte vor fi înregistrate de aplicații special programate ca să devină active la primul gângurit. Pampers-ii vor fi de lungă folosință pentru că preocupați fiind de jocurile online nu vor mai consuma multe lichide. Iată o economie considerabilă pentru buzunarul părinților, dar și pentru planeta care are resurse din ce în ce mai reduse. Suzeta va fi înlocuită de microfonul la care pruncii vor purta conferințe online între ei dezvoltându-și astfel abilitățile de comunicare inter-umane.

Părinții vor urmări ce fac copiii, fapt posibil și acum, însă în plus vor exista metode de stopare ale activităților nepermise. Deși nu ar fi grea o deplasare dintr-o cameră în alta, părinții vor intra în calculatoarele copiilor și le vor adresa dojenile în orice limbă străină vor dori. Copiii vor răspunde în altă limbă, asta pentru a arăta că sunt neascultători. Dovada neascultării va putea fi downloadată.

Creșterea va fi lentă, dezvoltarea fizică influențață mult de lipsa activităților în aer liber. Admiterea la școală se va face online, cursurile, meditațiile, la fel, aplicații deja implementate în sistemul de învățământ actual. Se va face economie la bugetul familiei nemaifiind necesară achiziționarea de haine, din cauză că totul se va desfășura în spațiul locativ.

O modificare esențială se va face remarcată: mâinile vor avea doar două degete, celelalte trei se vor atrofia din cauza lipsei de activitate. Cele două degete vor fi lungi, subțiri, dar puternice, cu ele tastandu-se.

Lumea înconjurătoare va fi vizualizată datorită dronelor care vor lua locul porumbeilor călători. Ele vor transmite de la fața locului evoluția naturii, vor transporta obiecte care vor face subeictul unui schimb între două persoane, vor culege flori sălbatice și le vor dărui din partea unui îndrăgostit, iubitei etc.

Admiterile în instituții, vizitele la muzee, teatre, evenimente culturale, vor avea loc online. La fel transferurile bancare, plățile, cumpărăturile. După cum se știe, deja sunt existente aceste facilități.

Noile programe vor permite schimbarea vocii în funcție de opțiunea fiecăruia, la fel înfățișarea, și asta chiar în comunicarea directă online, prin alegerea unui avatar, în prealabil.

Va exista o parte pozitivă în tot acest viitor care pare sumbru. Nu vor mai fi războaie, distrugeri, victime. Locul soldaților va fi luat de hakeri, distrugerile vor fi asupra sistemului informatic, victimele vor suferi cumplit pentru ca nu vor mai putea accesa browserul, nici boost-ul. O simplă formatare va fi imposibilă.

Alt fapt pozitiv: îmbolnăvirile vor fi ca și până acum datorate virușilor, însă celor de tip Troian, mult evoluați decât ce întâlnim acum, un fel de viermi intestinali ai sistemului operațional. Cu un antivurus, medicamentul viitorului, se va scăpa de orice...boală.

Se pune întrebarea: cine va asigura totuși nevoile existențiale? Roboții, special programați să îndeplinească munci fizice. Nu se va mai circula cu mașini, tractoare, avioane etc...deci stratul de ozon se va reface treptat. Roboții vor funcționa cu energie. Vor exista prize pentru încărcarea acumulatorilor în locul fostelor benzinării. Curentul electric va fi obținut din energia solară și cea eoliană, plus cea generață de valuri. Iată câte avantaje se preconizează în viitor.

Apocalipsa, care oricum nu înseamnă sfârșitul lumii, ci revelația pe care aceasta ar trebui s-o aibe, va veni fără dureri, fără o catastrofă vizibilă, odată cu o pană generală de curent. Atunci, totul se va termina. Oamenii, firavi, străvezii, vor ieși din case și mulți nu vor fi capabili să reziste. Totul va fi luat de la zero. Puținii supraviețuitori vor întemeia o altă lume care va ști ce înseamnă dependența de inter-net.

Alea jacta est! Viitorul a început deja.

Adina V.

10.12.017

4 comentarii:

  1. Da, aşa va fi. De câte ori vin la tine ... mă încântă muzica!

    RăspundețiȘtergere
  2. Știi, am început să scriu dorind să iasă ceva amuzant, însă pe măsură ce continuam, remarcam că de fapt nu prea e ficțiune, deja este realitate. Și m-a întristat.
    Mă bucur că-ți place muzica :)
    Săptămână frumoasă, Daniel!

    RăspundețiȘtergere
  3. E un comentariu realist....din pacate .Iti doresc sarbatori de iarna ...cu multa liniste .

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc :) Sarbatori fericite alaturi de cei dragi! :)

    RăspundețiȘtergere

Mulțumesc pentru popas.