Sunt Cumințenia Pământului. Eram aici, în acest pământ roșu, galben și albastru. Mâinile lui mi-au întrerupt somnul, mi-au dat formă. Asprimea lor mi-a fost cea mai blândă mângâiere.
Vă privesc și tac. Treceți prin fața unei pietre care v-ar spune ceva dacă v-ați opri, dacă ați sta o clipă să auziți murmurul interior al creației. Îmi strâng genunchii asemeni un fetus și vă suport nepăsarea.
Vă privesc și plâng. Lacrimile mele sunt apele închise în piatră, de la începuturi. Sunt lacrimile voastre pe care încă nu le-ați vărsat. Sunt simbolul vostru, adus din adâncuri pentru a vă aminti că vocea pământului cumințește piatra, dar voi nu o auziți pentru că sunteți doar pământ.
Și tac, și plâng, și nu vă mai privesc.
Adina V.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc pentru popas.