vineri, 2 martie 2018

Motivații



Încă ninge.
Martie capricios. Mi-aduce aminte de vremuri trecute. Da, iar! Ce frumos era când mergeam la școală printre mormanele de zăpadă murdară. Ca să trec strada trebuia înainte să escaladez munții de zăpadă de la marginea drumului. Rezistau mult timp pentru că erau acoperiți de un strat de zăpadă amestecat cu pământ. Când ajungeam în clasă îmi încălzeam mâinile pe soba de teracotă de lângă ușă. Odată, o colegă după ce s-a încălzit bine, când s-a îndepărtat de sobă avea sarafanul topit la spate...Sarafanele acelea din material sintetic...:))

Într-o dimineată,  am făcut greșeala să nu mă uit pe geam înainte de a pleca spre liceu. Când am ieșit din bloc am crezut că sunt la Polul Nord. Din fața scării se deschidea un tunel, probabil matinalii îl săpaseră ca să ajungă, totuși, la servici. Câtă responsabilitate! Purtam cizme de fațadă, îmi plăcea culoarea lor, erau verzi, cizmele acelea italienești care se vindeau pe sub mână. Nu erau îmblănite, acum cred că nici din piele nu erau, prea erau fine ca o mănușă. Dres alb, din-acela fin, sarafanul bineștiut, însă nu sintetic, ci dintr-o pânză care era mai degrabă potrivită pentru vară, o geacă albă, subțire. Întotdeauna mi-a plăcut culoarea albă. Am mers până la tramvai printre nămeți, dar nu fuseseră curățate liniile deci, soluția era metroul. Până la liceu mai aveam de luat o mașină care nici ea nu circula. Am mers pe jos.Tremuram din toate încheieturile, picioarele erau roșii de la frig. Când am ajuns, surpriză! Nu se făceau ore, ci se curăța strada din fața liceului de zăpadă. Pe mine m-au iertat, cred că de milă. Iarna anului 1987.

Iernile comuniste, când stăteai în casă îmbrăcat ca afară. Dacă deschideam ușa la congelator făceam economie de curent. Se gătea după program, gazul nu avea putere calorică , abia pâlpâia. La fel și apa, făceai baie între anumite ore, dar și așa riscai să rămâi cu săpunul pe tine. Nimeni nu comenta, era un mod de viață.

Înghețați, oamenii găseau puterea de a sta ore în șir la coadă la carne pentru un pachet de gheare. Și alea cu porția, un pachet de om.  Se afla imediat când se aducea marfă undeva. Toți o zbugheau spre magazinul respectiv. "Se aduce încălțăminte pe Lipscani", "Carne în Militari", "Ciocolată chinezească în Crângași", "Portocale, banane, la Unirea". Mașinile de marfă soseau noaptea, erau descărcat pe furiș, de parcă transportau averi. Unii se învoiau de la servici, alții stăteau cu rândul, bunicii dimineața, apoi venea schimbul doi la rând. Ciocolata chinezească avea gust de plastic, bananele erau verzi, trebuiau lăsate să se coacă. Stăteau lipiți unii de alții, se mișcau la unison, o masă amorfă, în culori terne. Unii povesteau cum au fost păcăliți în alte dăți, alții se luau la ceartă, se înjurau. te făceai că nu vezi, nu auzi, oricum nu puteai mișca nici un deget, așa erai de imobilizat de cei din jur.

Mi-aduc aminte de o pereche de pantofi galbeni. Stătusem la coadă multe ore și culoarea pe care o dorisem se epuizase. I-am luat galbeni, că altfel zburau și ăia la altcineva. Am cumpărat Sigmarom și i-am vopsit. Ha, ha. Hm, hmm.

Cine avea o rudă vânzătoare la vreun magazin era mai tare ca una cu vreun director în familie. Dacă mai avea și o rudă pe afară, era deja VIP. Țiganii vindeau la colț de stradă țigări, cafea, săpunuri, gumă de mestecat, tricouri, pastă de dinți. La nivel redus, reprezentau Mall-ul de azi. Te duceai la doctor ținând ascuns, să nu te vadă careva, cartușul de Kent. Ori săpunuri. Acum golești cardul sau nu te mai duci. Stai și suferi că poate trece. Țiganii vând în magazinele proprii, carnea e peste tot, banii lipsesc. Ciocolata chinezească a fost înlocuită de alte mărci, guma de mestecat nu mai e un lux, nici pasta de dinți, dar nu le mai vrem. În casă e tot frig, plătim prea mult altele ca să mai facem și căldură, portocalele sunt fade, pantofii, cizmele, sunt pe toate drumurile, te țin un sezon și gata. Parcă și zăpada e altfel. Doar noi ne-am schimbat.

Oare?

Adina V.

2. 03. 2018

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mulțumesc pentru popas.