Adina V. - Iluzia

Iluzia este cea mai puternică armă contra singurătății.

Negarea realității este suportul iluziei.

Realitatea îl distruge pe cel slab, dar cel puternic va găsi o cale de evadare. 

Iluzia acceptată, asumată...acolo unde totul e posibil. 

Einstein a susținut că forța cea mai mare este Iubirea. 

Dar el a trăit în alte timpuri. 

Azi, iubirea are o formă diferită, și-a pierdut esența primară.

Iubirea este cu atât mai puternică, cu cât este mai iluzorie.

Nimic din ce este permis, palpabil, real, nu mai are forță. 

Doar ce dorim și nu putem avea poate pune în mișcare resorturi nebănuite. 

Poate activa forța care schimbă realitatea. 

Iluzia.

Adina V.

29.07.2018

Adina V. - Ghid turistic - Lacrima Afroditei

O piscină naturală despărțită de mare doar de câțiva centimetri de stâncă.

E vorba de un fenomen geologic în urma căruia apa din mare a rămas ăn această piscină creată într-o stâncă circulară. Apa se reînnoiește odată cu fiecare val al mării.
Giola s-a creat de-a lungul veacurilor. Locuitorii insulei o consideră un dar al naturii.
Adâncimea apei sale verzi, mult mai caldă decât apa mării,este de aproximativ trei metri.

O legendă spune că piscina aceasta a fost creată de Zeus pentru a înnota în ea Afrodita. O alta, spune că era ochiul lui Zeus care o urmărea pe zeița frumuseții.

Se află în stațiunea Astris, la 16 km de Potos și la doar 6 kilometri de Nisipurile Fine.













În fața ei este o insulă mică, nelocuită, numită Astriotiko.
Legenda spune (conform lui Homer) că era insula sirenelor, acelea care îi vrăjeau pe cei care treceau prin apropiere.
Odată ajunși pe această insuliță, veți fi fermecați de un peisaj mirific și de plajele unice.

Adina V. - Noaptea pierdută

Am pierdut noaptea.
Nu râdeți!
Poeții sunt săraci și, adeseori, din buzunarele rupte pierd versuri, chei, hârtii mototolite. Iată că și noaptea se poate pierde.
Dar eu nu sunt poet.

Am început să caut în buzunare. Din buzunarul drept am scos un stilou, câteva flori uscate de liliac, o gumă de șters consumată pe jumătate și o privhighetoare care imediat a început să cânte și s-a așezat pe umărul meu drept.

Nici urmă de noapte.

Din buzunarul stâng am scos, spre surprinderea mea, o inimă. Incă pulsa și avea o scânteiere interioară, încât parcă era un felinar ce răspândea o lumină caldă. Apoi am mai scos niște stele care mi-au zâmbit. Am găsit și o cheie. Oare de unde era? Mi-am adus aminte de căsuța de la munte îmbrățișată de pădure. Țineam cheia în mână și simțeam freamătul pădurii. Am închis o clipă ochii și am auzit șoaptele pârâului de munte care trecea pe lângă casă.
Am simțit cum se mișca ceva în buzunar. Am scos un pui de veveriță. Îl țineam în palmă, iar el s-a uitat atent la mine, apoi, vesel, a sărit pe umărul stâng.

Aveam o privighetoare și o veveriță. Pădure, copaci, aer, cer, zbor, cântec. 

Stiloul a început dintr-odată să scrie pe hârtia mototolită. Stelele s-au uitat curioase și fiecare s-a asezat  în dreptul unui cuvânt. Florile de liliac au presărat o pulbere violetă pe hârtie.
Guma de șters s-a uitat nehotârată, apoi a conturat un cerc. Am așezat inima acolo. Și iată luna! 

Aveam acum noaptea mea.

Dar cheia?
Și am înțeles că ea mă ducea la căsuța care urma să fie nu numai a mea, ci și a privighetorii și a puiului de veveriță. 

Căsuța străjuită de noaptea mea.

Pădure, copaci, aer, cer, zbor, cântec.

Dar eu nu sunt poet.

Adina V.

8.07.2018

Adina V. - Ochiuri

M-am cățărat pe o stâncă din vârful unui copac, am împrumutat două ouă cu dobândă  dintr-un cuib de vultur și l-am întrebat pe Darwin de ce a vrut el să ne tragem din maimuțe. Nu a răspuns , era plecat să achite factura la curent ca să nu-l mai tragă (nu știm ce). 
Am prăjit ouăle în ulei de pește și privirea lor s-a încețoșat. Le-am tăiat în patru, m-am închinat și am vărsat câteva lacrimi pentru vietățile care s-au sacrificat pentru ca eu să pot folosi tigaia Delimano căptușită cu ceramica de la Cucutenii din Deal. Între timp, ațâțat de mirosul îmbietor, vecinul de pe craca alăturată a venit să-mi zguduie ușa din țâțâni, nervos că nu a fost și el invitat la festin. Cum după ușă aștepta nefolosită, de ieri, o bâtă de baseball primită cadou în cap de la un alt vecin urangutan, am zis s-o folosesc și eu ca să domolesc spiritele ce agitau continuu gușa endemică a proprietarului de cracă noduroasă ce îi provocase, în timp, de la atâta stat degeaba, niște afecțiuni care se tratau cu un unguent special, numit Hemostop. Am luat bâta în mână, am dat cu ea prin baltă ca s-o înviorez un pic, am smucit ușa, țâțânile au gemut, vecinul m-a privit blocat cu un profil desemnat spam și am vrut să îi zic vreo douăzeci, înainte să-i dau una creștinește în țeastă. Nu am mai avut cui pentru că și-a amintit că are și el niște ouă pe foc și a zbughit-o iepurește, dând colțul la intersecție.  Am experimentat salturile de cangur deplasându-mă spre domiciliul lui. Când l-am ajuns din urmă, mi-a închis ușa în gura din care ieșeau agitați niște puișori de vultur.
Când  Darwin s-a întors a rectificat teoria, conform practicii. Maimuța a coborât din copac în Mercedes, iar omul aleargă încă pe craci (sau crăci, nu știu sigur).

Adina V.

4.07.2018

Adina V. - Haita

Ești slab? Treci în față!
O să vezi primul ochii dușmanului, din spate ceilalți te vor impinge înspre colții lui. Privește-l, simte-i respirația și tremură.
Tremură crezând că lupți, că te revolți.
Atacă. Sunt ultimele tale clipe. Ceilalți privesc.
Ești primul.

În această ultimă încleștare vei înțelege de ce conducătorul haitei este mereu ultimul.

Adina V.

4,07,2018