Blogurile mele

Ascultă Radio Poema

duminică, 8 iulie 2018

Adina V. - Noaptea pierdută



Am pierdut noaptea.
Nu râdeți!
Poeții sunt săraci și, adeseori, din buzunarele rupte pierd versuri, chei, hârtii mototolite. Iată că și noaptea se poate pierde.
Dar eu nu sunt poet.

Am început să caut în buzunare. Din buzunarul drept am scos un stilou, câteva flori uscate de liliac, o gumă de șters consumată pe jumătate și o privhighetoare care imediat a început să cânte și s-a așezat pe umărul meu drept.
Nici urmă de noapte.

Din buzunarul stâng am scos, spre surprinderea mea, o inimă. Incă pulsa și avea o scânteiere interioară, încât parcă era un felinar ce răspândea o lumină caldă. Apoi am mai scos niște stele care mi-au zâmbit. Am găsit și o cheie. Oare de unde era? Mi-am adus aminte de căsuța de la munte îmbrățișată de pădure. Țineam cheia în mână și simțeam freamătul pădurii. Am închis o clipă ochii și am auzit șoaptele pârâului de munte care trecea pe lângă casă.
Am simțit cum se mișca ceva în buzunar. Am scos un pui de veveriță. Îl țineam în palmă, iar el s-a uitat atent la mine, apoi, vesel, a sărit pe umărul stâng.

Aveam o privighetoare și o veveriță. Pădure, copaci, aer, cer, zbor, cântec. 
Stiloul a început dintr-odată să scrie pe hârtia mototolită. Stelele s-au uitat curioase și fiecare s-a asezat  în dreptul unui cuvânt. Florile de liliac au presărat o pulbere violetă pe hârtie.
Guma de șters s-a uitat nehotârată, apoi a conturat un cerc. Am așezat inima acolo. Și iată luna! 
Aveam acum noaptea mea.

Dar cheia?
Și am înțeles că ea mă ducea la căsuța care urma să fie nu numai a mea, ci și a privighetorii și a puiului de veveriță. 
Căsuța străjuită de noaptea mea.

Pădure, copaci, aer, cer, zbor, cântec.

Dar eu nu sunt poet.

Adina V.

8.07.2018






2 comentarii:

Mulțumesc pentru popas.