Mi-a zis azi o prietenă că e in a hurry, că se grăbește la job pentru un meeting office cu CEO. Practic, a chemat-o directorul să îi facă o cafea. Și am înțeles-o, lucrează la multinațională, așa că jumătate dintre cuvinte îi vin în engleză. E assistant director, adică secretara directorului, dar, la așa denumire, cum ajunge câte un meșter sau un instalator de AC prin companie crede că ea e numărul 2.
Alt amic, cu care m-am întâlnit la bus în stație, mergea la training. Pregătirea și instrucția sunt noțiuni perimate, acum se poartă training. Una e să zici: mă pregătesc să ajung magazioner-șef la Lactate și alta e: „fac un training să fiu operational chief of Milk&Cheese Departament.” Acum lucrează part-time ca promoter. Adică, pentru cei mai puțin obișnuiți cu romgleza: împarte flyere (fostele pliante) pentru un Gym (fosta sală de sport) și este plătit pentru jumătate de normă.
Afară e un freezing rain de te omoară. Aș fi vrut să zic ploaie care îngheață, dar mi-e că nu mă mai înțelege nimeni. Intru la supermarket să grab a snack. Snack, pentru că „gustare” îmi pute. Apropo, știu că am preluat „supermarket” de la americani, dar nouă nu ne-a fost de-ajuns, așa că am inventat hipermarket-ul. Dacă există cineva care să îmi spună care e diferența dintre supermarket și hipermarket, îi dau 10 apple juice! Că sucuri de mere am văzut că nu mai au la raft. Optez între un snack cu steak și unul cu ham. „Friptură” sună din secolul trecut, iar șuncă nu mai mănâncă nimeni azi. În definiția românească, hypermarket-ul cuprinde un supermarket, plus alte magazine. Atunci care mai este diferenta între un hypermarket și un mall? Sau mall-ul e gigamarket?
Ajung la birou, unde fetele vorbesc despre fashion și make-up. Moda nu mai este un cuvânt la modă, iar machiajul moare și el. Pentru că oricât de agramat ai fi, dacă știi trei cuvinte în engleză păcălești 5 fraieri. E în trend, nu în tendințe, să arunci cuvinte în engleză. O colegă account și-a făcut un tatoo pe body (tatuaj pe corp ar suna de-a dreptul obscen, numai marinarii își fac tatuaje). O să ni-l arate la party-ul din weekend. Nu la petrecere, să nu înțeleagă cineva că e cu taraf. Domne ferește! For God’s sake!
În muzică nu mai avem orchestre sau formații, ci band-uri. Pentru că, nu-i așa, orice mizerie ai cânta, altfel sună „Costel de la Calafat Band.” Care Costel Band nu mai cânta trei manele și două melodii furate, ci efectuează un performance fusion-evergreen și manele!
Cartelele sunt prepay, nu preplătite. Nu le mai cumpărăm, ci le shopping-uim (da, am auzit asta), dupa ce luăm cereal bars de la raionul Diet și toast de la Bakery.
Un coleg de la advertising, nu de la publicitate că e un cuvânt perimat, ne spune în coffee break că la televizor a văzut un Breaking News: Iohannis a ținut un scurt briefing, așa a zis prezentatorul. Nici măcar el nu mai face conferințe de presă, penduleaza între scurt briefing și silent briefing.
Vă las acum, mă duc să ajung la un agreement cu un coleg, dacă poate el să facă în locul meu un meeting report.
Am luat din engleză cuvinte și le folosim prost. Confundăm la greu “a acomoda” și “to accomodate” (a asigura cuiva cazarea, “audienta” și “audience” (public), “support” și “support” (sprijin financiar). Traducem prin “a observa o lege” expresia “to observe a law” (a respecta o lege), pentru că ni se pare un verb cunoscut.
Nu contează cum vorbim, nu contează cât de prost combinăm limbile, important e să sune bine la ureche și să dăm impresia că știm engleza, chiar dacă nu știm corect româna.
Ați înțeles ideea: uneori mi-e dor de Pruteanu.
FOLLOW PE FACEBOOK ȘI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune
