Radio Poema

miercuri, 18 octombrie 2017

Eșec poetic


Un turn.
Paznic,un vultur. Un vultur cu ochii rosii urmărește cinic nașterea și moartea luminii pe aripile lui. Cântecul sferelor cerești îl aude, dar pentru el este țipăt, este mugetul furtunii. Pentru el, fiecare respirație a universului este luptă, încrâncenare, pulsație febrilă în vertebre.Cu mișcări anchilozate își curăță aripile de nimic.
În poarta veche a turnului, o umbră bate. Fiecare bătaie este un geamăt stins."Deschideți, sunt eu!" Dar acest eu este un nimeni.Nu are oase să-i susțină visurile, nu are carne să fie rănită, nici sănge care să-i dovedească rănile. Pentru că este un nimeni. Iar trupul lui este nimic.
Dar aude freamătul nopții, vede surâsul lunii mângâiate de luceafăr, simte soarele ascuns în petalele florilor, cântă cu răsăritul și arde cu apusul...Deși, e un nimeni.
Bate. Cere o secundă de a fi.Ca o răsplată pentru tot ce simte.Cu un scrășnet pătrunzător, se deschide vechea poartă. Pășește încrezător pe dalele reci. Dar vai!...Într-un colț, un porumbel înțepenit în gheara morții s-a contopit cu veșnicia.Iar din clepsidra spartă, timpul se scurge în lacrimi.
Sus, în turn, un vultur a uitat să zboare.

Adina V.

18.10.2017

Niciun comentariu: