Agora

Mă simt un ucenic de-al Socrate ...Ahh, încă nu "știu că nu știu nimic", dar poate știu că a știi nu e nimic. Mă joc și alerg printre cuvinte, le mângăi cu sufletul meu, dar ele se retrag câteodată, trădate că nu le-am înțeles. Poate cândva am să aleg să mă opresc din această joacă și am să le culeg într-un caiet, am să pun acolo tot ce merită știut. De cine? De ce? Nu știu, dar poate am să aflu.

Caietul acela, drumul meu prin această viață, poate se va acoperi de pașii celor care vor trece nepăsători, sau de frunze uscate, lacrimi de toamnă...O toamnă a căutărilor încheiate, obosite, a unei liniști molcome care se instalează treptat, odată cu trecerea într-un alt univers al înțelegerii. 

Până atunci, eu îmi trăiesc vara agitată, neștiutoare de ploi și tristețe.

Adina V. 

2.11.2017