Blogurile mele

Ascultă Radio Poema

duminică, 30 iulie 2017

Cel mai ușor este să fii rău



   Cel mai ușor este să fii rău. Noi, oamenii, am dezvoltat această însușire până la pragul unde ea devine chiar virtute. Auzim zilnic lamentații de genul " în ce lume trăim, dom'le", dar noi nu mișcăm un deget pentru a schimba ceva. Din contră, se pare că oscilăm între tendința de a fi "noi" și aceea de a imita. Și într-o lume "rea" ce putem imita, oare? Falsitatea, răutatea, ingratitudinea, lipsa de pudoare etc. Vrem cu tot dinadinsul să ne cățărăm și noi în vârf, nu conteaza ce fel de vârf este, doar să fim sus, să fim adulați pentru că astfel avem senzația că suntem cineva.
   Dar ce dorim noi cu adevărat? Cum încercăm să schimbăm ceva? Nu de la asta am plecat? Dorința de a fi cineva ne-a acaparat, însă, și am uitat scopul inițial.
   Am devenit așa cum sunt toți acești  mici constructori ai unei societăți blamate. Care nu se schimbă deloc în bine. Care devine din ce în ce mai perfectă în decadența pe care la început o remarcam, dar care acum ne îmbracă trupul slab cu aura învingătorului.
   Să ne fie de bine! Nu merităm nimic mai mult.

   Adina V.

   30.07.2017

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mulțumesc pentru popas.