foto by Nicola Davison Reed
Nimeni nu mă va schimba! își spunea mereu în gând călcând peste amintiri care dureau, le strivea sub tălpi și mergea mai departe, mai repede, mai liberă.
Se privea dimineața în oglindă, avea același zâmbet, aceleași temeri, aceleași speranțe care nu se îndeplineau niciodată. Nu se schimbase.
Nu aștepta pe nimeni, nu se supăra pe nimeni, nimeni nu îi invadase teritoriul, nu avea nimic de împărțit, totul era al ei. Chiar și tăcerea, cafeaua rece de dimineață, cartea uitată deschisă pe noptieră, floarea uscată din vaza ciobită. Pleca repede, parcă gonită de gândurile care voiau să schimbe ceva. Se strecura printre oameni la fel de grăbiți, ca o umbră ștearsă care nu interesa pe nimeni.
Își legase viața de acest Nimeni. Atât de mult, îmcât nici ea nu mai conta. Devenise și ea un Nimeni.
Nu, nu se va schimba.
Adina V.
20.06.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc pentru popas.