Mă aşez pe nisip, pregătită să-mi las gândurile să zboare peste imensitatea mării. E albastră , acel albastru deschis al cerului senin. Nu sunt valuri deloc, însă, în adânc, marea trăieşte. Razele soarelui sclipesc, reflectate în luciul apei....de parcă mii de nestemate plutitoare s-au adunat pentru a-mi încânta privirea.
Mă las cuprinsă de vraja ei. Ştiu că e acolo dintotdeauna, a văzut, a luat parte la multe şi a rămas la fel, tăcută, părtaşă la trecerea timpului. Îmi dau intalnire cu MINE. Mă privesc...şi privesc marea. Un sentiment de apartenenţă mă copleşeşte. Sunt la fel ca ea , tăcută, lină ... la suprafaţă. Dar, în interior, este un zbucium continuu. Trăiri, sentimente, regrete, căutări . Mă las purtată de valurile gândurilor, spre nesfârşit, la nesfărşit. O liniste profundă mă cuprinde în îmbrăţişarea ei....Sunt acolo, cu marea şi lumea din jur a dispărut în încremenirea acestei clipe. Privirele mele se plimbă , căutând malul celalalt. Nu se vede. O liniste primordială mă înconjoară, îmi coboară în suflet, mă alină şi-mi dă putere. Puterea Mării de a rămâne la fel chiar dacă timpul trece , de a înfrunta furtuni , de a se răzvrăti, de a reveni la calm. E o senzaţie de autocunoaştere, mă descopăr, mă înţeleg, mă împac cu mine. Şi eu am înfruntat furtuni care m-au răscolit până în adâncuri, am învăţat să ascund ravagiile provocate şi la suprafaţă să fiu calmă , liniştită. La fel ca Marea.
E greu să mă desprind din magia momentului .Sunt pe o plajă oarecare , privesc valurile, sunt doar eu şi visul meu, lumea mea în care îmi place să călătoresc.
Totuşi, trebuie să mă întorc la realitate. Imi iau rămas bun de la aceasta infinitate azurie, acum complicea mea. Mă ridic despărţindu-mă de mare. de mine...Pe nisip sunt urmele paşilor mei. Alături altele, multe..În jur sunt oameni , freamăt , murmur, viaţa reală.
Mă îndepărtez , cu un zâmbet ascuns. Eu am trăit momentul meu şi mă întorc să-mi dansez viaţa.
Adina V ...2013
