duminică, 17 martie 2019

Adina V. - Cum arată fericirea



Acum câțiva ani eram la Brașov. Este un oraș drag mie. Mersesem să vizitez zidul care-l încercuiește, am luat la rând toate turnurile, bastioanele care pe vremuri adăposteau breslele de meșteșugari, și nu numai. În turnul vânătorilor am stat pe scăunele joase acoperite cu blănuri, am admirat arcurile, săgețile expuse pe pereți, armele vechi, în turnul sculptorilor am urmărit cum se lucrează un trunchi vechi de copac... Mi-a spus acel bătrân că el caută buturugi cât mai ciudate, apoi le dă forma pe care o vede încă de la început în ele, forma finală. Pe o măsuță avea multe vederi trimise din toate colțurile lumii de către cei care vizitaseră turnul și ținuseră legătura cu el. În turnul sforarilor am văzut împletituri vechi, atât de complicat realizate, blazon din sfoară, steaguri vechi. Când am terminat de vizitat tot ce oferea aceast zid de protecție al cetății, am pornit spre strada Sforii, cea mai îngustă stradă din lume. Pe vremuri acolo se afla sediul pompierilor și când era un incendiu pe acea străduță îngustă erau scoase tulumbele. Nu mai încăpea nimic altceva în lateral, distanța între pereți era și este cât o deschidere de a brațelor.
Mergeam pe lângă zidul cetății și, la un moment dat am văzut venind o pereche în vârstă. Ea era înaltă, cu o eleganță de tip vechi în mișcări, purta o rochie până peste genunchi, pantofi fini din piele , fără toc. El ,cu părul alb, ochelari, suplu, distins. Se țineau de mână, iar ea îi șoptea ceva. Dar în așa mod că zborul cuvintelor se oprea numai la el. Era pace în jurul lor, o armonie aproape tangibilă. Lumea nu conta pentru ei. Nu observau nimic în jur. Se țineau de mână și zîmbeau. Și viața trecuse peste ei la fel, zâmbind. Nu-i pot uita pentru că am înțeles atunci cum arată fericirea.


adina v.
17.03.2019

sâmbătă, 16 martie 2019

Adina V. - Explorare





Ce ne face să vrem să explorăm necunoscutul? Dorința de a ști, existentă în fiecare ființă. Această curiozitate de a cunoaște. Urcăm puțin câte puțin, adunăm cunoștințe care nu mereu ne folosesc. Niciodată nu ajungem pe culme, dar apropierea de ea ne instigă la mai mult. La începutul excaladării eram plini de elan, acum doar o agitație interioară ne animă. Vrem mai mult! Și mai mult! Punem piciorul pe o piatră, ne opintim să urcăm, respirăm greu, suntem aproape. Renunțarea ar fi dramatică, atâta efort inutil! Cunoașterea ne schimbă. Metamorfoza se produce treptat, la fiecare pas. Ne pierdem de noi, devenim altcineva. (Am simțit mai multă bucurie citind mitologia greacă decât atunci când am vizitat Grecia.)

Fiecare explorare cere sacrificii. Este ca și cum am intra purtând haine albe în adâncurile pământului. Săpăm, smulgem din măruntaiele lui ce are mai valoros. Ieșim purtând în brațe comori, dar hainele s-au înnegrit, fața este acoperită de humă, privirea stinsă. Însăși căutarea a fost scopul. Rezultatul nu ne mai bucură. Și ieșim victorioși, cu urmele sacrificiului pe haine, pe chip, și bătrâni, foarte bătrâni.



adina v. (pentru Cornelia, cu drag)

10.03.2019

sâmbătă, 23 februarie 2019

Adina V. - Ikaria, secretul longevității



O limbă de pământ pierdută în mare. Un loc izolat, cu o comunitate restrânsă. Cea mai lungă longevitate, oamenii ajung frecvent la 90 de ani, dar mai ales nu sunt bolnavi.
Plecat în America, unul din ei, stabilit acolo de mult, a primit într-o zi o veste: are cancer. I s-au mai dat 6 luni de viață. S-a întors pe insulă ca să moară ”acasă”. După zece ani, s-a dus la același medic, a făcut analizele care au ieșit foarte bune și i-a spus că a fost diagnosticat cu ani în urmă cu cancer. Medicul surprins, l-a întrebat: ”Cine ți-a zis așa ceva? Nu ai nimic!”.... ”Dumneavoastră!”



Insula Ikaria, locul unde ”nu se moare.” O micuță insulă în marea Egee. Cercetători din toată lumea studiază acest loc pentru a descoperi secretul.
Dar să vedem care este modul de viață de aici.
Oamenii se trezesc când s-au săturat de somn. Mănâncă puțin, dimineața păine făcută în casă, beau ceai, un ceai dintr-o plantă care crește la munte, puțină brânză făcută din laptele oilor pe care le cresc, măsline. Cultivă legume. Deși cresc oi, capre, găini. carnea se consumă foarte rar. Oile, caprele sunt crescute pentru lapte, găinile pentru ouă. Animalele se hrănesc natural. Produse procesate nu sunt. Nu veți găsi pe insula aceasta salam, parizer, chipsuri, snack, ciocolată și alte prostii.
La prînz se mănâncă puțin, de regulă legume, fasole, pește, orice are fiecare. Apoi se bea ceai. Se poate merge la oricare din vecini și acesta va împărți mâncarea cu oaspetele. Carnea se consumă de cel mult 3 ori pe an. Dup-amiaza se doarme până la apus.
Seara se mănâncă pâine, măsline, se bea ceai, se merge în vizită. Casele nu sunt încuiate. Fiecare poate intra să bea apă sau să stea de vorbă, ori să doarmă în casa altcuiva, în caz că e prea departe de a sa și îi e somn. Străzile sunt abrupte, cu scări, pavate cu pietre. Astfel că localnicii fac zilnic mișcare numai urcând și coborând în drumul spre vecini.
Banii nu se folosesc decât foarte rar, la evenimente gen nuntă sau botez. În rest se practică trocul. Se face schimb, deci de alimente. Cel care are fructe va da la schimb pentru ouă sau brânză. cel care produce vin va schimba produsul său pentru ceea ce îi lipsește. Seară se stă până târziu, mai ales vara, toți se culcă doar când le e somn, se trezesc când s-au săturat de somn.
Dulciuri? Nu există așa ceva. Niciun pachet de biscuiți, nicio ciocolată. Nu bere, nu coca cola, fanta și altele. Miere, nuci, curmale, struguri, stafide. :)Ce poate fi mai natural, mai lipsit de produși dăunători? Viața pe insulă este așa cum a fost din timpuri vechi.
Pe lângă faptul că ajung la vărste înaintate, localnicii sunt sănătoși, nu suferă de Alzeihmer, cancer, diabet sau alte boli grave.
În anumite perioade ale anului, culeg un fel de plantă care crește după ploaie, o fierb doar căt să se înmoaie și o mănâncă stropită cu ulei de măsline și lămâie. este un detoxifiant natural plin de vitamine, cu un gust amărui.
Rar se taie câte o găină, dar cu siguranță carnea ei va fi mestecată cu greu de cei din orașe, obișnuiți cu puii crescuți la neon și găinile păcălite cu lumină ca să dea mai multe ouă, hrănite cu chimicale ca să crească într-o lună cât alta în nouă. Asta mâncăm noi, cei din lumea urbanizată, industrializată. 



După multe cercetări, se pare că secretul stă în apa din insulă, numită ”apa vie” și ceaiul miraculos, acea plantă de la munte din care se fac și alifii pentru vindecarea diferitelor răni. La toate, se adaugă viața ponderată, lipsa stresului, munca fizică.
Acesta este secretul longevității de pe insula unde ”nu se moare”.

articol Adina v.