miercuri, 12 decembrie 2018

Adina V. - Nocturne



Am căutat să înțeleg în nopți străbătute de cântecul aducerilor-aminte, de fuioare de lumină răsfirate de lună pe pereții deveniți pajiștea cailor verzi, cu un corn în frunte (ahh, unicornii aceia cum mai alergau, tropoteau printre gânduri; scoțând scântei copitele lor ignorau pet-urile în care atâtea lacrimi fermentau;), în pânzele din colțurile camerei o sumedenie de steluțe imaginare creau un micro-univers în care visurile se încâlceau cu bună știință, regăsind-o pe Albă-ca-Zăpada mai credibilă acum decât atunci când piticii erau personaje din cărți... Deci, am încercat să înțeleg de ce, Doamne, încă nu am făcut bradul????

adina v.

12.12.2018

joi, 6 decembrie 2018

Dumitru Neagoe - Pledoarie pentru Adevăr


Pe pământ, fiecare individ caută adevărul.
Nu puțini sunt cei ce cred că au găsit adevărul pe care-l expun în teze filozofice, online sau la colțul străzii. Mulți cred că numai în ceruri afli adevărul.
Spun ceruri pentru că sunt convins că sunt planete unde există civilizații cu cerul lor, cu dumnezeul lor și adevărul lor... 
De mic am căutat adevărul. Nu l-am găsit, dar nu am renunțat. Pentru insistența mea, la vârsta de 10 ani am fost pedepsit de prea sfinția sa care preda religia la clasa III--a. Atunci am devenit,, mielul rătăcit de turmă ".
Am căutat adevărul și la ora de marxism. Aveam 16 ani. ,, Minor, nu poate să-mi facă nimic, am judecat eu, strâmb". Profesorul de marxism  m-a trimis la reeducare aproape 4 ani. Care era diferența dintre el și preot? Niciuna! De atunci caut adevărul, aflu că fiecare are adevărul lui. 
Dar noi pământenii, fiecare plecăm într-o zi, undeva departe, spre eternitate și parcurgem drumul adevărului. Îl aflăm oare? Doar Sfântul Petru îți arată două drumuri. Treci dincolo de poarta păzită de el și te întâmpină mirosul de smirnă și lumânări. Dai ocol cu privirea grădinii în care ai intrat și, dezamăgit, constați că mărul Evei s-a uscat. Privești în sus și vezi pasările cerului. Cobori privirea, boscheți, pădure, câmpie, flori, iarbă, peste tot mișună animalele pădurilor, șesului și câmpiei. Tigri amestecați cu zimbrii, panterele cu zebrele, lupi cu iepuri.
Nu se aleargă, nu se mușcă, nu se mănâncă între ele. În această grădină domnește pacea și o liniște neobișnuită. Mare plictiseală. Mulți nu se împacă cu mirosul de tămâie și fumul lumânărilor. "Ne obișnuim noi cu timpul", spun ei. Dar aici nu este ziuă, nu este noapte. Timpul înseamnă veșnicie. 
Alte suflete mai îndrăznețe nu se împacă cu mirosul de smirnă și ceară. O, doamne! Eva nu a lăsat nici o fiică.
Dezamăgiți, uni părăsesc locul sfânt.
Coboară treptele unei scări semiîntunecate și se îndreaptă spre un loc de unde răsună chiote de voie bună, muzică îndrăcită și miros de pălincă.
Ajunși la intrare, două figuri împielițate, cu săbiile încrucișate.  Este paza adevărată, nu-i ca la cealaltă poartă.
Pe încornorați îi rugăm..."Ne dați voie să intrăm?". Ușa se deschide-ncet, nu e niciun boschet. O lumină orbitoare.
Mirosul de tabacioc, pălincă și cadâne apetisante, te făceau să intri-n grabă. În locurile mai întunecate ale acestei grădini amăgitoare, sub cazane cu smoală și catran ard focuri veșnic nestinse. Sufletele proaspăt intrate gustă desfrâul acestei grădini blestemate până la epuizare. Apoi trec să întrețină focul veșnic de sub imensele cazane cu smoală și catran care bolborosesc tot timpul. Amețite, aproape dezintegrate, sufletele se îndreaptă spre ieșirea blestematei grădini.
Spadele împelițate ce păzesc porțile s-au încrucișat, iar din văzduh sulițe de foc înmuiate in smoală cu catran îi lovesc din toate părțile. "Cei intrați, aici rămân", spun puii de drăcușori țopăind de bucurie. Sufletele dezamăgite se întorc în locul unde focul te arde fără speranță. Doar pălinca le alină suferința.
"Unde este, Doamne, adevărul?" strigă adesea sufletele dezamăgite!

"Ah, atuncea ți se pare
Că pe cap îți cade cerul;
Unde vei găsi cuvântul
Ce exprimă adevărul?"
(Eminescu)

Care este drumul adevărului?
Cine-l colindă?
Toți îl colindăm, fiecare dorește să-l întâlnească, să-l descopere.
În clipele despărțirii eterne, îl parcurgem încredințați că ACOLO, ACOLO este.
Dar unde ne ducem?
Nu știu.
Aud că multe suflete colindă.
Bat la poarta raiului.
Urcă pe scara Virtuții, a Fericirii, unde asteaptă Marele judecător. Mulți păcătoși cad în hău.
Colindă printre și pe stele, aduc fericire sufletelor.
E clar!
Din moși-strămoși dumnezeul milostiv a dăruit omului o stea.
Astăzi, fiecare cu Steaua lui.
Unii vor acte de vânzare-cumpărare.
Dreptul la proprietate.
Un adevăr neconfirmat.

Un apărător al adevărului, privindu- mă drept, în față a strigat:
-Inculpat, ai cuvântul!
De ce eu? Am întrebat cu privirea.
M-am ridicat politicos în fața completului de judecată și am spus:
- Domnilor jurați, aceasta este pledoaria mea.

Dumitru Neagoe  

5.12.2018

miercuri, 28 noiembrie 2018

Adina V. - Realitate



Trec pe stradă pupeze cu penaj multicolor. Înțepate de frig, pulpele înroșite acoperite cu un colant subțirel atrag privirile. Inimile bărbaților bat mai tare, obrajii li se-nroșesc. Nu de la frig. Pupezele trec ca niste năluci din care rămâne pe retină doar imaginea unor pulpe înroșite și a unor buze foarte roșii.

La colțul unui bloc vechi, câțiva bătrâni se adăpostesc de vântul care le șuieră prin buzunare și pun țara la cale ținând strâns plasa în care o pâine rece stă în vecinătatea medicamentelor care le mai oferă speranța unor zile, ani, în care vor aștepta să-și aducă aminte copiii de ei.  Prea multă amărăciune, boală. Boala i-a îngălbenit, i-a adus de spate, le-a stins privirile. Galbeni...

La etajul zece al unui bloc gri, cu crăpături în pereți, țevi ruginite, ghenă înfundată, gândaci, șobolani la subsol, doi copii desenează pe geamul înghețat, cu degețelul, inimioare. Mama le mai aduce câte o bluză la fiecare și îi îmbracă, să le fie mai cald, În casă, termometrul indică 15 grade. Copiii desenează inimioare pe geamul înghețat, inimioare prin care se vede cerul. Inimioare albastre.

Roșu, galben și albastru...
Lacrimi.

La Alba Iulia se plânge.

adina v. 

28.11.2018