Radio Poema

marți, 7 noiembrie 2017

Tristețe de toamnă



Într-o zi mohorâtă de toamnă, cu ani în urmă, treceam grăbită pe la Romană, amestecată în furnicarul acela de du-te-vino care te prinde în mijlocul lui și în care te simți ca o picătură în ocean. Nu mai știu ce aveam de rezolvat, nu mi-a rămas în minte acest amănunt.
La un colt de stradă, așezată pe marginea uneia din clădirile impunătoare din centrul capitalei, o bătrânică stătea ghemuită, de parcă nu ar fi vrut să atragă atenția. Nu privea oamenii, părea a sta acolo de când vremea, de parcă era parte din decorul cenușiu al toamnei, al clădirii vechi, cu ziduri gri, crăpate. Nu cerea nimic, nu cerșea, părea pierdută în gânduri.
Am simțit o tristețe atât de mare, încăt nu am putut continua drumul. M-am oprit, am scos niște bani, m-am întors cu teamă în suflet să nu fac vreo greșeală. I-am întins banii, a tresărit, mi-a prins mâna și a vrut să mi-o sărute. Am oprit-o, în timp ce lacrimile îmi încețoșau privirea. A ridicat capul și i-am zărit ochii albaștri, lacrimile. I-am spus că eu trebuie să-i sărut mâna, nu ea...Din respect pentru o viață trăită din greu, pentru umilința la care se supunea pentru a putea continua să-și mai adauge pe răbojul anilor încă o zi, și încă una...
Am plecat simțind vinovăție față de bătrânii noștri. Față de neputința noastră de a-i ajuta, de a le oferi alinare la bătrânețe.
În spatele meu, niște tineri care văzuseră scena, s-au gândit că le-ar fi mai frumoasă ziua dacă ar repeta gestul, dar...nu din bunătate, nu... Au oferit bani bătrânei întinzând mâna cu un gest firesc mâna pentru a fi sărutată, gest pe care bătrâna l-a îndeplinit, neridicând capul și mulțumind cu glas stins. Tinerii râdeau și și-au văzut mai departe de drum.
Am rămas uitându-mă în urma lor, uitându-mă rușinată la bătrânica ce părea doborâtă de povara crucii destinului amar.
Nu știu ce simțeam mai puternic: durere, tristețe, neputință, furie...Furie!! revoltă, rușine că mai există astfel de oameni fără inimă, fără suflet.
Au trecut anii...mulți la număr, dar bătrânica revine în amintire în zilele mohorâte de toamnă...


Adina V.

4 comentarii:

Adina Speranța spunea...

Este superba scrierea, descrierea, acestei întâmplări, creionate sensibil de catre tine ! Dar impresionezi tu, Adina, in mod deosebit, cum inscriptionezi acest episod in sufletul tau ! Scumpa mea, esti indignata de cei care nu pot fi sau simti ca tine. Ei pot sa nu fie ca tine, pot fi altfel, au acest drept care le este dat si lor. Nu te comporți in maniera ipocrită care in biserici sta in genunchi, iar pe strada nu isi împreună mâinile. Astfel este si ruga fiecaruia din noi. Eu cunosc acestea toate Adina, pot scrie si vorbi despre ele, eu le-am trait acestea toate, impartasesc cu deosebita placere, o fac cu sinceritate. Daca doresti sa ajuți, te rog fa-o, continua. Eu te inteleg, generozitatea imi este la fel, sunt vulnerabila la aspectul suflet, inima. Daca vrei sa ajuti cersetori, salveaza-i pe toti, pana la capat, Adina, scumpa mea, sunt peste tot in Lumea noastra "buna" !:)
(comentariu Nella)

Adina Speranța spunea...

Dar exista o perspectiva interesanta a acestui gest, a momentului, a clipei. Eu nu spun sa nu faci astfel de gesturi. Cand vei deveni tu un cersetor, altii te vor salva pe tine. Altii pot fi oricare, si nu neaparat, acei pe care tu i-ai ajutat. Se mai poate si sa nu fie nimeni. Atunci esti tu, esti singura, esti cu forta din tine, nestiind nici de unde vine ea. Vei intelege, vei sti si vei invata. Prin actiunile noastre noi putem face orice, putem sa ne implicam in acte de milostenie, caritate, putem si cersi, dar putem foarte bine sa nici nu le facem. Daruirea din inima este un exercitiu de a dezvolta caldura, lumina, omenia din noi, iar aceasta este o virtute. Altfel, gestul nu are nici o valoare ! Trecem cu demnitatea sufletului, nimeni nu este la "mila" nimanui ! Eu nu spun sa nu ai compasiune, empatie, respect, Doamne fereste, dar nu considera ca gratie compasiunii tale, tu schimbi lumea. Tu nu poti sa construiești pe temelia nimănui ceva! Facand din inima acest gest, de a consola astfel "mizeria" strânsa in inima acelei femei sărmane, a venit si gestul ei de recompensa. Dar tu ai reusit altceva care a dat calitate acelui moment. Ai reacționat spontan si ai facut-o din acel sentiment care exista in tine. L- ai avut si l-ai revarsat. Nu ai atras nici atenția, nu ai "trambitat" pe strada, pe Romana, sau de la inaltimea amvonului, cum fac ipocritii pentru a fi ridicati in "slavi". A fost momentul cand tu, de fapt, te-ai intalnit cu tine. Onorand-o pe acea femeie, te-ai onorat pe tine. Ai imprimat astfel si o calitate acelui moment. Tu ai adaugat, la zestrea sufletului tau, un plus. Ea la fel. Un schimb de gesturi si respect manifestat in acel moment. Sa intelegem ca doar lui Dumnezeu ii suntem astfel datori, El sa fie grija noastra cea mai mare, in toate gesturile si actiunile noastre in viata. Nu te pot iubi toti, iar cei care te iubesc, se poate sa nu te respecte. Orice se poate. Dumnezeu, detine "masura" corecta a noastra.
(comentariu Nella)

Adina Speranța spunea...

Dar eu doresc sa te intreb ceva. De ce ai facut asta ? De ce scrii ? De ce scrii si poezie? Pentru ca tu te simti cel mai bine astfel. Creatia este natura cea mai intima in noi. Si nu este nevoie de un De ce ? Astfel te simti tu fericita in "tristetea" ta. Nu trebuie date nimanui explicatii, dar nici cerute. Dar este bine sa fie scrise, ele raman prin cuvant, iar cuvântul intotdeauna "scrie" ceva pe Cer: Acum, "Tristețe de Toamna"! Adina, mana are o subtilitate aparte, iar gestul ei intotdeauna va vorbi despre ceva, astfel va "descrie" un "grafic", o "geometrie" a noastra pe Cer. Cand mana scrie, vorbeste despre ceva. Cand mana este intinsa sa dăruiască ceva, vorbeste, inseamna ceva. Intinderea mainii pentru a cersi, vorbește despre ceva. Intinderea mainii sa daruiesca, sa ofere ajutor cand acesta nu ii este cerut, vorbeste. Neimplicarea mainii, prin extragerea ei de la acest gest, de dare de milostenie, la fel, vorbește. Faptul ca exista o rezerva si nu exista deschidere, dimpotriva, exista o inchidere a fiintei in fata unui gest pornit din inima, vorbește. Exista si acel refuz, cand cineva este dispus să te ajute, vorbeste, inseamna ceva. Faptul ca exista dispoziția de a "pupa" - "saruta" mana - , de a "linge", de a "miorlăi", de a "mârâi", de a "lătra", de a "mușca" mana cuiva,,, toate acestea vorbesc despre Iubire, totdeauna ! Astfel ne scriem Viata, pe Cer ! Nu se intelege libertatea de manifestare a Iubirii. La fel este si cu Mâna. Nu se intelege acest drept de a beneficia de libertatea gestului ei. Cream atasamente, este drama fiintei umane care nu doreste sa inteleaga detasarea, care inseamna o iubire si mai mare. Pe care o porti in tine, acolo, in suflet, oriunde esti. Si este, cum intelegem noi sa venim, aici, pe Pamant pentru intampinarea sufletului nostru. Stii cum suntem noi ? Niste neadaptati ai momentului ! Venim in existenta materiala cu instincte ca sa ne adaptam. Dar acestea trebuiesc educate, sa intelegem si cum le manifestam. Nu este vorba de varsta, sau pozitie socială, nu este vorba nici de cult religios, de credintele noastre, este vorba intotdeauna despre zestrea cu care a venit fiecare. Despre maturitatea sufletului, sentimentului si emoției. De fiecare data, in toate situatiile, noi ne intalnim cu sufletul nostru. O cultura prin scris, prin invatare din ce au scris ceilalti, cei elevati, înaintea noastra, trebuie sa existe. Este bine ca ne intalnim in viata si cu sufletul animalului, avem ce invata. Dar nu este bine cand nu stim sa folosim instinctele, animalul stapaneste acest aspect, este un adaptat al momentului. Dar noi trebuie să ne educam si mintea si sufletul. Faptul ca iti revine in minte deseori imaginea acelei femei, ca o fotografie a ei, faptul ca exista si aceasta amintire rămasă vie, s-a întâmplat dintr-o cauza. Cand tu ai vazut-o pe acea femeie si ai trait acel moment descris, ai privit-o prin oglinda lui Dumnezeu, iar tu ti-ai revărsat spontan iubirea ta. Amintirea aceasta este Umbra lui Dumnezeu așezată pe fotografia, chipul ei. Era intalnirea tainica cu EL iar ceea ce te-a impresionat a rămas în straturile profunde ale sinelui tau, si astfel inscripționate. Acolo s-a creat o emoție din cea mai profunda. Aceea iti trădează trăsăturile tale de finețe, sensibilitate, frumusețe a fiintei ! Multumesc, iti apreciez scrisul poezia, voi reveni la ele !
(comentariu Nella)

Adina Speranța spunea...

Multumesc, Nella! Pentru ca esti!