NU!

Spui Da și este totul bine. Devii docil de dragul de a fi înconjurat de armonie, de zâmbete, pentru a-ți primi porția de prietenie de care crezi tu că ai nevoie. Pentru că nu poți trăi singur, în bezna pe care ți-o creezi, ai nevoie să te înțeleagă cineva sau măcar să se prefacă. Și te scurgi lent de pe o zi pe alta mințindu-te că ți-e bine, că zămbetul de ieri a fost natural, că mâine soarele răsare pentru toți la fel, dar are pentru tine drept bonus câteva raze în plus. Minciună acceptată, conștientizată, asumată.
Și într-o zi, te saturi. Nu mai vrei nimic, deschizi ochii și privești altfel, iată că nu e totul așa roz, din contră, culorile au dispărut, nici nu au fost vreodată, tu le-ai inventat ca să-ți fie bine. Nu știi dacă să plângi sau să te bucuri că nu mai rătăcești, constați că nu ai nevoie de nimeni pentru a-ți da o mână de ajutor când te împiedici pentru că bazându-te pe alții, de fapt, nu mai vedeai gropile. Nu mai suporți cuvinte fără substanță, mai bine puțin și bun decât o poliloghie searbădă. Începi să stabilești priorități. Și realizezi că de fapt nimeni nu mișcă un deget ca tu să poți avansa. E doar gândul tău de om lipsit de încredere în propria persoană.

Înveți să spui NU. La început cu reținere, șoptit, mai mult pentru tine, apoi mai tare, mai clar. NU! Și acest NU repetat, acest cuvânt al detașării prin care începi să respingi minciuna, devine scăparea ta.

Dedicată lui c.f.

Adina V.

25.11.2017