Adina V. - Gânduri în ploaie

-Adina, te mai joci mult? Îți pierzi timpul și ai să înțelegi mai târziu cât de valoros este.
- Mai lasă-mă puțin să fiu copil. Uite, norul acela mi-a făcut cu ochiul. Prin cer se aud caii Sfântului Ilie cum tropotesc. Ies scântei din copitele lor, le vâd cum se preling pe cer ca lacrimile unui vers. Poezia...ah, poezia...ea e de vină că sunt încă un copil. Nu vreau să cresc. Îmi place să pot vorbi cu ploaia, să-i spun dorințele mele, să-i culeg șoaptele în palmele ude. Îmi mângâie părul și de-aia e ud. Vezi, tu stai deoparte si nu înțelegi ploaia. Nici tunetele, aceste glasuri prevestitoare.
- Ce prevestesc?
- Încă nu știu, dar de fiecare dată după ce a tunat a ieșit soarele. Mereu iese, câteodată brusc, dă la o parte perdeaua de stropi și zâmbește. Deci, prevestesc ceva bun, luminos. Noi suntem de vină că nu înțelegem.Tu cine ești?
- Hmm, acum nu mai știu...cred că vreau să fiu ca tine.
- Copil? Uite, ia un fir de iarbă, am și eu unul. Ce vezi?
-Un fir de iarbă ud.
-Nuuu...este o săgeată a speranței, pentru că este verde. Verdele înseamnă speranță. Ploaia l-a curățat. Si el acum este de un verde crud, adică este o speranță-copil, încă nu s-a maturizat. Spune-i o dorință, o să ți-o îndeplinească, dar doar dacă și dorința va fi crudă, adică așa, ca un copil, inocentă. Apoi aruncă săgeata spre cer și așteaptă. Gata?
-Da.
-Ce ți-ai dorit?
-Să fiu ca tine, copil.
-Îmi spui cine ești? Se va îndeplini dorința ta și nu va mai conta, orcine ai fi acum.
-...Timpul...

Adina V.
10.05.2018