Ce ne face să vrem să explorăm necunoscutul? Dorința de a ști, existentă în fiecare ființă. Această curiozitate de a cunoaște. Urcăm puțin câte puțin, adunăm cunoștințe care nu mereu ne folosesc. Niciodată nu ajungem pe culme, dar apropierea de ea ne instigă la mai mult. La începutul excaladării eram plini de elan, acum doar o agitație interioară ne animă. Vrem mai mult! Și mai mult! Punem piciorul pe o piatră, ne opintim să urcăm, respirăm greu, suntem aproape. Renunțarea ar fi dramatică, atâta efort inutil! Cunoașterea ne schimbă. Metamorfoza se produce treptat, la fiecare pas. Ne pierdem de noi, devenim altcineva. (Am simțit mai multă bucurie citind mitologia greacă decât atunci când am vizitat Grecia.)
Fiecare explorare cere sacrificii. Este ca și cum am intra purtând haine albe în adâncurile pământului. Săpăm, smulgem din măruntaiele lui ce are mai valoros. Ieșim purtând în brațe comori, dar hainele s-au înnegrit, fața este acoperită de humă, privirea stinsă. Însăși căutarea a fost scopul. Rezultatul nu ne mai bucură. Și ieșim victorioși, cu urmele sacrificiului pe haine, pe chip, și bătrâni, foarte bătrâni.
adina v. (pentru Cornelia, cu drag)
10.03.2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc pentru popas.