Adina V. - Despre poezie

După o pauză de net, timp în care contactul cu viața pot spune că m-a readus cu picioarele pe pământ, mă întreb care mai este poezia actuală, de ce nu mai simt tainele ei în cuvintele reci? Am citit poeții consacrați, am abordat stiluri diferite și la fiecare am simțit acel pulsar poetic. Eee, iată cum, odată cu trecerea timpului, alte coordonate vin să îmi definească noțiunea de poezie. Un aspirant la acest statut trebuie să aibă instrumentarul necesar, asta e clar. Dar cât de mult se poate lăsa dominat de acest instrumentar? Dacă el nu este bine stăpânit, emoția se diluează. Dacă este pus inaintea altor cerințe, emoția devine tehnică, prea calculată. Dacă vine firesc, ca un făgaș natural al șuvoiului emoțional poetic, atunci avem poezie.
Nu înseamnă poezie orice aliniere perfectă din punct de vedere metric, ritmic. Nu! Dacă nu există viziune poetică, totul e inutil.
Învățam pe vremuri la școală despre lacurile naturale și cele artificiale, antropice. Cam așa e și cu poezia care nu își are izvorul în firescul autorului, ci se bazează doar pe tehnică. E doar un ”ce” artificial”.
Mai avem de-a face cu așa zisă ”căutare cu orice preț” a poeziei în texte care nu spun mare lucru, dar unde se poate specula orice cuvințel, în funcție de abilitatea cititorului. Rezultatul este că până și autorul este uimit de ”capodopera” pe care a scris-o, fără voie și în necunoștință de cauză.
Mulțam de atenție, n-aveam ce face și am zis să scriu ce mă frământă, momentan.

adina v.

17.09.2019