Adina V. - Citind tablouri

Un tablou păstrează gândurile unui artist. Sau poate nu a fost un artist, ci doar un om simplu care într-un moment oarecare a vrut să vorbească. Dar cuvintele nu veneau. Și atunci le-a pictat.
Un tablou al naturii. Un copac aproape uscat ce-și poveștește durerea, un munte erodat vorbind despre singurătate. O casă pierdută în depărtare, neclară, ca un vis uitat dimineața.
Un tablou simplu, asemeni omului care l-a pictat.
În colț, un nume. O poveste neînțeleasă. Un nume și atât.
Nu știu să pictez.

Eu scriu.

Adina V.

31.10.2018

©Adina V. -Copyright - Toate drepturile rezervate



Când scrii frumos despre oameni, ochii lor zâmbitori spun povestea sufletului iubitor.
Când descrii un copac aproape uscat ce-și povestește durerea, pe ramurile lui mugurii prind culoarea verde.
Când un om gândește că vine iarna, pictează un tablou cu mulți ghiocei ce apar pe la tâmplele copacilor goi.
Când un necunoscut citește aceste rânduri, pe retina ochilor lui apare Speranța.
Speranța pictează cu privirea. 

Dumitru Neagoe

Adina V. - Cioburi de porțelan

Ca un bibelou uitat pe un raft...

Cândva, mângâierea unei priviri însuflețea corpul rece. Albul porțelanului lumina gândul, ziua, noaptea.
În timp, strălucirea s-a estompat, lumini și umbre noi au aruncat patina timpului peste el.
Un bibelou uitat pe un raft aștepta în colțul lui un zâmbet. O atingere. Tăcut.

Alte rafturi, alte bibelouri. Unele sofisticate, altele colorate viu, au alungat amintirea lui.
S-a așternut praful. Praful zilelor de așteptare, fin strecurat de uitare.
El zâmbea la fel, luptând cu orele ce se scurgeau greu. Un suflet uitat pe un raft, într-o carte a timpului. Un bibelou, altul, și altul, colecție de porțelan fragil. 

Suflete, uitare. 

Cioburi.

Adina V.

31.10.2018

©Adina V. -Copyright - Toate drepturile rezervate

Adina V. - Capra cu trei iezi (nu se recomandă minorilor sub 5 ani)

Era odată o capră cu trei iezi. În timp ce își făcea pedichiura, și-a adus aminte că văzuse o reclamă la TV despre un Mall deschis recent în zonă. S-a gândit puțin cum să-i facă pe neastâmpărații de iezi să fie cuminți până dă ea o fugă pe la raionul de cosmetice. I-a chemat la ea și le-a spus:
- Dragii mamii cucuieți, ce-ați vrea voi să îngurcitați la cină? Azi sunt dispusă să vă satisfac dorințele.
Iezii, mirați, nu au scăpat ocazia și au cerut: unul un laptop cu procesor I9, altul un android cu spațiu de stocare 32 GB, iar cel mic a cerut pufarine. (Singurul care a înțeles întrebarea a fost mezinul).
Capra s-a gândit că bugetul nu-i permite să satisfacă cererile în totalitate, însă asta urma să le-o spună la întoarcere.
A înșfăcat geanta Vuiton, cardul, și cu viteză mare s-a îndreptat spre ușă. Afară o aștepta Uber-ul comandat prin aplicația de pe telefon. Din mers, le-a spus iezilor să aibă grijă să nu deschidă nimănui, mai ales cumătrului dubios, lupul. Iezișorii au promis că vor fi foarte cuminți și au solicitat o parolă de recunoaștere. Capra a zis:
- Parola va fi:

Frunze-n buze,
Botox, sare,
Lapte-n țâțe,
Silicoane.

Apoi a plecat.

Cei doi iezi mai mari au început să sară prin casă, au dat sistemul Home Cinema la maxim, în timp ce mezinul făcea beatbox. În acest vacarm, bătaia la ușă a cumătrului lup nu avea cum să fie auzită.

Aici se impun niște întrebări: păi dacă era cumătrul caprei, de ce se ferea de el? De ce capra avea legături de rudenie cu o altă specie decât cea de proveniență? De ce lupul bătea arhaic la ușă și nu folosea interfonul? De ce nu și-a anunțat vizita prin mail, Viber sau Wp și a preferat să vină în lipsa caprei? Putem deci să-l bănuim de intenții necurate.

Lupul, enervat de lipsa oricărei reacții din partea iezilor, a considerat că poate are șanse mai mari dacă se preface a fi căprița. Cum nu era la curent cu noutățile, fiind de modă veche, a început să scandeze:
- Trei iezi cucuieți,
Ușa mamei descuieți!

Atât mai ținea minte, bietul de el, de pe vremea când la ușa sobei, puiandru fiind, mai credea în poveștile spune de tatăl său.

Iezii, în sfârșit, au rezonat empatic la aceste binecunoscute cuvinte și cei mari s-au repezit să deschidă ușa. Mezinul însă le-a pus piedică și astfel a oprit, momentan, dezastrul.

- Mama nu are vocea așa groasă de când consumă zilnic ouă de prepeliță ca să participe la Factor X. În plus, nu asta e parola convenită.
Dar iedul cel mare nu a ținut cont de explicații și a deschis ușa. Lupul l-a înhățat și l-a mâncat pe loc, apoi s-a învârtit prin cameră căutându-i pe ceilalți doi. 

Iar se pune întrebarea cum de nu se speriau copiii înainte auzind o asemenea grozăvie. Și cum de-i mai era foame lupului? Oricît ai fi de animal, nu te saturi cu un ied?

Deodată, lupului i-a venit să strănute de la parfumul Elephant al caprei și iedul mijlociu, fapt curios! i-a zis politicos, din ascunzătoarea unde se afla:
- Să-ți fie de bine, nănașule! (zice povestea).
Și lupul l-a mâncat rapid și pe el.

Dar, iar ne întrebăm..."nănașule"? Ori iedul era excesiv de politicos, ori lupul comitea o gravă abatere de la codul manierelor elegante în societate. Cum să înfuleci pe cel pe care l-ai nășit?

Lupul s-a mai învârtit prin casă, dar nu a dat de iedul cel mic. Și aici povestea originală demonstrează legătura evidentă cu filmele horror de mai târziu. Criminalul ia capetele celor doi iezi și le pune la fereastră, să le vadă capra când o sosi, apoi pleacă. Asta demonstrează clar necesitatea unui control psihiatric pentru lup, cu urmări sigure ce duc spre cămașa de forță. Asta nu e poveste de spus unor copii. Le poate genera probleme emoționale mai târziu.

Revenim la firul acțiunii.
La fel, revine și căprița, cu o pungă de la Flanco în brațe în care se aflau laptopul și telefonul cerut. Numai pufarinele lipseau, bugetul nefiind suficient și pentru acestea.
Ajunge la ușă, vede zâmbetele iezilor la fereastră (sinistră scenă), și rostește parola convenită la plecare:
- Frunze-n buze,
Botox, sare,
Lapte-n țâțe,
Silicoane.

Mezinul iese de după soba cu pellet și deschide ușa mamei sale. Acesteia nu-i trebuie mult timp ca să-și revină și cere un raport detaliat despre ce s-a întâmplat. Tare se mai miră aflând despre fapta lupului și spune, citez:
- "Cine? Cumătrul meu? El? Care s-a jurat pe părul său că nu mi-a spărie copilaşii niciodată?"

Păi, măi coană capră ce ești, doar i-a speriat sau ce? Nu vezi bine? Sunt așa de speriați că nu mai sunt deloc.

Mai preocupată de răzbunare, capra aranjează o capcană pentru lup și merge să-l cheme la parastas. Acesta, pe drum încearcă să-l încrimineze pe moș Martin, aruncând bănuiala asupra acestuia ca posibil fâptuitor al mârșăviei. Ajungând acasă la capră, lupul se așază la masă și se ospătează cu sarmalele puse în față.

Observăm o poftă exagerată de mâncare a unui animal, prin natura sa, hrăpăreț.

Se știe despre scaunul cu picioarele de ceară. cum cade lupul în groapa de sub el, se roagă de iertare, decedează fiind pocnit cu bolovani de către capra and ied etc.
Curios este ce urmează."... auzind caprele din vecinătate de una ca aceasta, tare le-au mai părut bine! Şi s-au adunat cu toatele la priveghiu şi unde nu s-au aşternut pe mâncate şi pe băute, veselindu-se împreună."

Nu putem fi decât dezamăgiți că la un parastas se poate veseli cineva, ca la o nuntă. Puțină reculegere nu strica.
Iată câte aspecte neconcludente am extras din această poveste care nu cred că mai trece de analiza copiilor de azi, învățați să butoneze de mici la tabletă.
Dacă vreți să scăpați de întrebări incomode, puteți să le dați link-ul poveștii și să vă vedeți de treabă!
Asta în caz că i-ar mai interesa.


Adina V.

15.10.2018

©Adina V. -Copyright - Toate drepturile rezervate

Adina V. - Pavlov ( prima parte)

Pavlov privea absent furnicarul străzii de la fereastra blocului masiv, de pe vremea lui Stalin. Nu conta că ușile scârțâiau, pereții emanau un miros de cărămidă umedă, țevile scoteau sunete înfundate. Nu, pe el îl interesa acel zgomot al străzii, oamenii aceia îmbrăcați pestriț în alb, negru, gri.

Câteodată, soarele îndulcea chipurile lor aspre și privirea parcă li se aprindea, dar asta pentru puțin timp.

Ferestrele aveau cercevelele îngălbenite, pervazul era plin de găinațul porumbeilor care terorizau vecinătățile. Însă, Pavlov nu vedea decât oamenii aceia lipsiți de reacții, sentimente, peste care anii se scurgeau la fel, într-o apatie continuă, asemeni lui. Poate de aceea îi urmărea atât de absent.

De alături, se auzea tusea ușoară a pensionarei, fostă profesoară de matematică. Îmbătrânea liniștit, cuminte. Știa când pleca de acasă după zgomotul ușii, apoi îi auzea pașii mărunți cum se îndepărtau încet. Îi aștepta întoarcerea terorizat de tăcerea atât de densă care îl înconjura. Se simțea de parcă ar fi rămas singur într-o cutie bine închisă, în întuneric. Când revenea, o auzea cum pășește greu, arar, obosită. Descuia încet ușa, apoi auzea fotoliul vechi gemând când trupul firav se așeza în el. Liniștea cuprindea iar camera, o liniște binecunoscută, prietenoasă.

Pavlov nu mai ieșise din casă de trei ani , de când mama sa se stinsese tăcută, fără dureri, în camera de alături. O găsise dimineața târziu, în pat, după ce așteptase răbdător să vină să pregătească în bucătăria micuță, ceaiul. Dar ea trecuse în lumea cealaltă fără un cuvânt, fără dureri. Mai bine așa, pentru amândoi.

De atunci, Katia, de la etajul de sub el, îi aducea ce avea nevoie. Aceleași lucruri de trei ani. Se întrebase cândva ce ar face dacă s-ar îmbolnăvi Katia. Dar nu îl speria prea mult acest gând, oricum, nu ar fi fost același lucru dacă s-ar fi întâmplat ceva cu vecina de alături. Ea făcea parte din intimitatea lui, fără a ști. Katia era doar un mesager, o legătură cu lumea pe care o urmărea de la geam în fiecare zi. Atât.

În biblioteca veche rafturile erau pline de cărți jerpelite, cu coperțile rupte sau îngălbenite. Le răsfoise de atâtea ori încât le știa pe dinafară. În funcție de stare, în unele dup-amiezi recitea din Cehov, în altele se îndrepta spre Anna Karenina sau procesul lui Kafka. Se simțea în siguranță în scaunul cu lemnul scorojit citind poveștile lor, aproape de fereastra de unde privea din când în când la trecători și încerca să depisteze un posibil Liubov, sau o Karenina, ori pe Josef.


Adina V.

1.10.2018

©Adina V. -Copyright - Toate drepturile rezervate