"Perfecțiunea nu atrage atenția", a spus Picasso și a stropit cu vopsea tabloul perfect pe care tocmai îl terminase. Iată un Picasso pragmatic, modern, aș putea spune. Ce demonstrează asta? Că picta pentru ceilalți? Dar ce este perfecțiunea? Putem stabili criterii care s-o definească? Cum s-ar putea trasa un șablon al perfecțiunii când cei care îl estimează sunt diferiți?
Peștera lui Platon, întuneric, un foc în jurul căruia oamenii stau legați unul de celălalt. Legați cu ce? Cu sforile/lanțurile neștiinței, ale acceptării normelor impuse de alții. Limbile de foc dansează unduindu-se pe pereții de stâncă. Toți le privesc în tăcere. Nu e nimic de spus. Atmosfera este una de hipnoză colectivă. Unul din ei se eliberează și iese afară, vede soarele, aude ciripit de păsări, simte mirosul florilor. Se întoarce să îi cheme și pe ceilalți, dar nimeni nu-l ascultă. Pentru ei este perfect în întuneric. Pentru cel eliberat, lumina de afară reprezintă perfecțiunea. Doar pentru el.
Pe o axă imaginară, perfecțiunea tinde către plus infint. La polul opus, este imperfecțiunea. Este în firea umană să căutăm absolutul, poate dintr-o nevoie interioară de a evolua. Doar pe hârtie, în gânduri, în vorbe. Nu în fapte.
Când spui 'Perfect" te referi la ceva desăvârșit care întrunește, deci, toate calitățile la cel mai înalt nivel.
Atunci, ce caută "mai mult ca perfectul" în gramatică??...
Adina V.
21. 01. 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc pentru popas.