Zaț

Cafeaua mă așteaptă în ceașca mărginită cu dungi aurii. Dimineața asta mohorâtă s-a strecurat în ea. Gândurile apatice se amestecă cu gustul amărui. Nu mi-e dor de nimic. M-am imunizat contra dorului. 

Vine o perioadă în viața fiecăruia când sensul se diluează, nu mai știi încotro să mergi, de ce, pentru ce. Te-ai plictisit să mai faci ce trebuie. Stai și aștepți, nu știi ce, nici nu contează. Ai obosit. Te lași în voia zilei care se preconizează amară. Și bei din cafea pentru că e un ritual al fiecărei dimineți. 

Copacii aceia au înfrunzit. La fel și anul trecut, și acum doi ani, îți spui. Doar tu ești diferit, te-ai schimbat . Ai uitat să te bucuri, să smulgi câte ceva frumos din fiecare clipă. Banalități. 

Beau din cafeaua rece. Privesc pe fereastră spre supliciul unei alte zile în care pașii pe care urmează să-i fac sunt stabiliți dinainte. De ieri, de acum două zile. Monotonie.

Și zâmbesc! Nu, acest tipar nu e pentru mine. Pentru că doar eu pot să schimb totul. Și zâmbesc! 

Zațul e rece, și uite, afară, o rază de soare trece prin nori. 

Zâmbesc...

Îmi ghicești în cafea?

Adina V.

13. 02. 2018