E a treia zi de tăcere. Privesc gardul de sărmă care înconjoară grădina în care nicio floare nu mai are culoare. Alb, negru, la atât se rezumă simțul meu estetic.Tăcere și strigăt, chemare, suspin. Alb, negru.
Albinele au plecat, nici vântul nu adie în această grădină care așteaptă. Mă tem că o boare de vânt ar spulbera aceste flori muribunde, cenușa lor s-ar risipi și nu ar mai rămâne nimic, decât gardul care așteaptă cu gheare de fier întinse spre cer. Sau spre mine. Ca o chemare.
Adina V.
29.04.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc pentru popas.