Am putea, dacă am dori, să ne imaginăm că suntem doi ghimpi care cresc pe scoarța unui pământ însângerat. Din sângele lui ne hrănim ambițiile, dorințele. Noaptea avem nevoie de seva lui pentru a putea face o călătorie scurtă până la stele, așa, ca o desprindere temporară de noi. Un drum care epuizează fizic. Câteodată, și mental. Nu e ușor să te plimbi printre stele.
Întorși la condiția de rând, urmărim cum schimbarea petrecută în noi ne pune în dezacord cu starea reală.
Doi ghimpi amărâți care storc de sevă un pământ secătuit de atâția ghimpi visători, zburători nocturni, care zgârie, rănesc pe oricine îi atinge, sângerând apoi în interior după o lumină imaginară.
Doi ghimpi într-o lume aparentă.
adina v.
7.11.2018
©Adina V. -Copyright - Toate drepturile rezervate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc pentru popas.