Care dintre noi n-a avut vreodată un moment de mare durere?
Cine n-a simțit în vreun moment al viețîi dorința de a renunta?
Cine încă nu s-a simțit singur, extrem de singur și a avut senzația de a fi pierdut sensul speranței?
Nici oamenii faimoși, bogați, importanți nu sunt scutiți de a avea momentele lor de singurătate și de adâncă amărăciune. La fel i s-a întâmplat unuia din recunoscuții compozitori ai tuturor timpurilor, Ludwig Van Beethoven, născut în anul 1770, în Bonn, Germania, care a murit în anul 1827, în Viena, Austria.
Beethoven trăia una din aceste zile triste, fără strălucire și fără lumină. Era foarte abătut din cauza morții unui principe al Germaniei care fusese ca un tată pentru el.
Tânărul compozitor suferea de o mare lipsă de afectivitate. Tatăl său era alcoolic înrăit și îl bătea. A murit pe stradă din cauza beției. Mama sa a murit foarte tânără. Fratele său de sânge nu l-a ajutat niciodată cu nimic și la toate astea se adăuga agravarea bolii sale. Simptomele de surzenie începeau să-l tulbure, gata să-l lase nervos și iritat. Beethoven putea să audă doar folosind un fel de trombon (pâlnie) acustic în ureche. Lua cu sine totdeauna o hârtie și un caiet pentru ca oamenii să-și scrie ideile și așa să poată comunica, însă nu toți aveau răbdare pentru asta, nici ca să-le citească de pe buze.Dar cum niciun fiu al lui Dumnezeu nu este uitat, sosi ajutorul spiritual, prin intermediul unei fete oarbe, care locuia în aceeași modestă pensiune, unde se mutase Beethoven, și care îi spuse aproape strigând „Eu aș da totul ca să pot vedea o noapte cu clar de lună”.
Auzind-o, Beethoven se emoționă până la lacrimi. La urmă urmei, el putea vedea! El își putea pune măiestria în compozițiile sale.
Pofta de viață îi reveni și atunci compuse una din piesele cele mai frumoase ale umanității: „Sonata Clar de lună”.
În tema sa, melodia imită pașii lenți ai unor persoane, probabil ai săi sau ai altora, care duceau sicriul mortuar al principelui, protectorul său.
Privind la cerul argintat de clarul de lună și amintindu-și de tânăra oarbă, ca și când s-ar întreba de cauza morții unui Mecena atât de iubit, el se lasă cufundat într-un moment de adâncă meditație transcendentală.
Unii specialiști în muzică spun că cele trei note, care se repetă insistent în tema primei părți a Sonatei, sunt cele trei silabe ale cuvântului „why?” (de ce?) sau ale altui cuvânt sinonim, în germană.
După ani de la depășirea suferinței, va veni incomparabila “Odă a bucuriei”, ultima parte din Simfonia a IX-a, care încununează misiunea acestui compozitor, deja cu totul surd.
“Odă bucuriei” exprimă recunoștința sa adusă viețîi, pentru faptul de a nu se fi sinucis.
Totul datorită acelei fete oarbe, care i-a inspirat dorința de a transpune în note muzicale o noapte cu lună.
Cu sensibilitatea sa, Beethoven a descris, prin melodie, frumusețea unei nopți scăldate de clarul de lună [razele lunii], pentru cineva care nu putea vedea cu propriii săi ochi.
Ludwig van Beethoven este unanim recunoscut ca unul din cei mai mari compozitori din istoria muzicii. El a lăsat posterității opere nemuritoare, printre care: nouă simfonii (a III-a Eroică, a IV-a, a V-a - a Destinului, a VI-a Pastorală, a IX-a cu finalul Odă bucuriei pe versuri de Friedrich von Schiller, adoptată ca imn oficial al Uniunii Europene); cinci concerte pentru pian și orchestră (remarcabile al IV-lea și al V-lea Imperialul); un concert pentru vioară și orchestră; Missa solemnis; 32 Sonate pentru pian (printre care a VIII-a Patetică, a XIV-a Clar de lună, a XXIII-a Appassionata); Sonate pentru vioară și pian (mai cunoscută Sonata Kreutzer); 16 cvartete pentru coarde; Opera Fidelio. Producția muzicală a lui Beethoven este considerată în mod tradițional ca o punte între Clasicism și Romantism.
Clar de lună este Sonata pentru pian nr. XIV în do diez minor, cunoscută și cu numele de Sonata lunii. Beethoven a compus această sonata în 1801 și a dedicat-o Contesei Giulietta Guicciardi de care era îndrăgostit. În 1832, poetul Ludwig Rellstab a comparat melodia acestei sonate cu lumina lunii reflectată pe un lac. De atunci piesa este cunoscută ca “Sonata lunii”. Sonata are trei mișcări (părți).
(Pe baza istorisirii relatate de muzicianul Enrique Baldovino)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc pentru popas.