Adina V. - Tribunalul visurilor

Întră grăbit pe în biroul său din blocul turn situat în centrul orașului. Lumea de jos se desena în culori sumbre pe ferestrele care marcau peretele exterior. Culorile monotone erau accentuate de ziua mohorâtă, cu nori compacți.
Se așeză pe scaunul comod și răsfoi actele care sufocau biroul de mahon. De undeva se auzi un zumzet slab. Privi mirat în jurul său. „Mi s-a părut”, se gândi și începu să studieze cazul lui Arnold, un tânăr arestat pentru jaf armat. Intrase într-o bancă și amenințase casiera cu un pistol cu bile. În panica generală, nimeni nu a sesizat că pistolul era, de fapt, o jucărie. „Banii sau viața” strigase și izbucnise în râs când toți s-au aruncat la podea, cu mâinile deasupra capului. Casiera număra banii, fără să-l privească. Directorul băncii se uita fix la pistol, în timp ce un telefon suna și sunetul lui parcă se propaga prin trupurile încremenite.
- Sus cu toții, strigă Arnold, amuzat. Hai, sus! În picioare! Fiecare să spună câte visuri are în cont! Câte au împrumutat, cu ce dobândă și pe câți ani.
Oamenii se foiseră neliniștiți. „E nebun”, gândeau cu toții și abia atunci, teama lor atinse cote alarmante.
-Tribunalul visurilor începe, strigă Arnold, și se așeză într-un fotoliu, cu pistolul îndreptat neglijent înspre ei.
- Tu, îi spuse unui bărbat grizonat, îmbrăcat impecabil. Câte visuri ai împrumutat?
Bărbatul se uită la ceilalți, cerând parcă ajutor, dar nimeni nu schiță vreun gest.
- Ridică-te! îi spuse Arnold. Câte visuri ai împrumutat până acum, de când și pe ce perioadă, cu ce dobândă? Repede, nu am mult timp la dispoziție.
- Am două împrumuturi, unul pentru o mașină și altul pentru o casă de vacanță în Maui. Primul l-am luat acum 3 ani, al doilea acum 2 ani, voi termina cu ratele peste doi ani. Dobânda este 10 la sută pe an.
- Bun, treci în dreapta! Următorul!
O femeie în vârstă se ridică și spuse:
- Eu am un împrumut pe trei ani, pentru o croazieră de lux în jurul lumii, împreună cu fiica mea și nepotul, cu dobândă de 20 la sută pe an.
- Buun, treci în stânga. Următorul!

Și așa, fiecare din clienții băncii a spus pentru ce luase împrumuturi. Atmosfera era mai destinsă, oamenii priveau acum curioși, interesați de visurile celorlalți. Nimeni nu știa de ce Arnold îi alinia în două grupuri distincte, unul la dreapta, altul la stânga. Ba chiar începuseră să șușotească între ei, mirați de ce unele visuri aveau o dobândă mai mare decât altele.
După ce toți răspunseră, Arnold se uită la casiera care urmărise mirată cele întâmplate. „De ce nu a venit încă poliția?” se întreba ea. „Doar am apăsat pe butonul de avertizare. Ăsta e nebun, auzi ce întrebări pune, a și uitat de bani.”
- E rândul tău! spusese Arnold.
Surprinsă, casiera îl privi. Abia acum observă chipul tânăr al lui Arnold și o sclipire amuzată în ochii căprui, mari. „E tânăr, inconștientul! Nici nu cred că își dă seama ce face, în ce situație a intrat” se gândi ea.
- Eu nu am împrumutat niciun vis, spusese ea și, în același moment, un inexplicabil sentiment de regret o cuprinse.
Clienții aliniați în cele două grupuri o priveau cu compasiune. Nu era la fel ca ei, iată! Nu se îndatorase, dar nici nu avea visuri.
- Atunci rămâi acolo, nu te încadrezi în niciunul din grupuri, spuse Arnold.

Deodată, de afară se auzi o voce prin megafon: „Poliția, predă-te! Eliberează ostaticii!” și, concomitent, telefonul începu să sune strident. Arnold îi făcu semn casierei să răspundă. Poliția dorea să negocieze eliberarea ostaticilor. Arnold râse. „Care ostatici? Nu țin pe nimeni cu forța, aici e un tribunal al visurilor, atât!”.
- Da, dar ai amenințat cu un pistol, ai cerut banii, îi spuse casiera.
Arnold privi pistolul și zâmbi. Se uită pe rând la fiecare și spuse:
- Am vrut să vă cunosc, atât. Pistolul nu este real. Fiecare dintre voi s-a împrumutat pentru a-și împlini un vis, fie că e vorba de o călătorie, de o casă, o mașină sau orice se poate obține cu bani. Am vrut să înțeleg cât de mult sacrificați pentru un vis, dar și ce fel de visuri aveți. Cei din dreapta sunt pragmaticii, cei care vor să aibă cât mai mult, să se afișeze cu lucruri scumpe. Cei din stânga, se îndatorează pentru bucuria de o clipă a sufletului. Eu nu a trebuit să plătesc cu bani dorința de a vă cunoaște visurile, se pare însă că există un preț și pentru așa ceva. Să țineți minte: pentru orice vis se plătește!
Arnold se îndreptă spre ieșire, ținând pistolul deasupra capului și se predă poliției, cu un zâmbet pe buze.
Imediat năvăliră în bancă polițiștii printre clienții tăcuți care se priveau unii pe alții cu o undă de tristețe pe chip.

..................................................................


Zumzetul se auzi din nou. Afară începuse să plouă. Se ridică de la birou și merse să-și toarne scotch într-un pahar. Puse două cuburi de gheață și sorbi gânditor din alcool. Zumzetul slab persista. Enervat, privi peste tot, dar nu descoperi de unde se auzea. Se apropie de fereastră și privi în depărtare la clădirile înalte care sufocau orașul. Luminile începeau să se aprindă.
Jos, chiar sub fereastra biroului, în stradă, văzu un grup de oameni care agitau pancarte și strigau:
„ Dreptate pentru Arnold! Dreptate pentru visuri!”

Adina V.

8 mai 2021